Prima pagină - Harta site-ului
     
     
     
 
     
   
Unde se află Scurt istoric Populaţie Viaţa religioasă Viaţa culturală Tradiţii şi obiceiuri Ocupaţii, meşteşuguri, artă populară Economie
     
     
   
    "Satul trebuie văzut şi înţeles ca depozitar al unei vieţi de profunzime, incluzând în el valori arhetipale şi sensuri durabile ale devenirii. Satul nostru, în speţă, este în măsură să ne comunice conţinuturi şi sensuri privind esenţialitatea fenomenului românesc. Derivă din aceasta, un cuprinzător corolar etic şi istoric. Se impune să pătrundem în acest fond matriceal, cu răspundere sistematică şi cu metodă. Este o condiţie necesară pentru a ne da seama în ce chip şi în ce măsură dreptul la autonomie al spiritualităţii noastre ca popor se sprijină pe realităţi de profunzime. Acest fond poate dovedi că fiinţa noastră naţională nu a reieşit prin simple jocuri şi împrejurări ale istoriei. Datele de bază ale culturii noastre autohtone ne aparţin, sunt creaţie proprie. În această monadă socială, care este satul românesc, stăruie elemente de geneză şi linii de evoluţie capabile să explice prezenţa noastră ca popor, cu ceea ce am înfăptuit până acum, cu ceea ce deţinem în continuare ca virtualitate istorică şi morală."  
Învăţământul
Societăţi culturale din perioada interbelică
Cabinetul de lectură "Lumina"


Societatea de cântare "Ciprian Porumbescu"


Cercul cultural-agricol "Munca"
Ion Zamfirescu, membru în echipa sociologică condusă de Dimitrie Gusti
 
 
Comuna Fundu Moldovei este cunoscută pentru cadrul organizat în care s-au desfăşurat manifestări cultural-artistice de amploare. Astfel, în 1898 ia fiinţă cabinetul de lectură "Lumina", apoi, în ordine cronologică, activează următoarele societăţi:
- Clubul cu scopuri culturale "Kasino-Verein" (1906);
- Societatea "Doamnele române" (1908), care se procupa de ajutorarea elevilor săraci;
- Societatea "Tinerimea" (1910);
- Societatea de cântare "Ciprian Porumbescu" (1922-1929);
- Societatea de cântare "Freamătul" (1929);
- Societatea arcăşească "Dragoş Vodă" (1924);
- Centrul Cultural Agricol "Munca" (1933), având o filială şi în satul Botuş.

În anul 1970 ia fiinţă ansamblul de datini şi obiceiuri "Arcanul", cristalizat în jurul unor mari nume de rapsozi, şi care valorifică moştenirea culturală a comunei, neuitând nici un moment că înaintaşii lor au dansat şi s-au bucurat de succes în 1908, la Viena şi, mai târziu, în 1937, la Londra. Ansamblul a avut şi are o bogată activitate, participând la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, în ultimii ani obţinând diplome şi medalii la festivalurile din Olanda, Irak, Polonia, Bulgaria, Germania, Ungaria. Acest ansamblu reprezintă Bucovina la Târgul de turism de la Berlin (2002).

În perioada de după 1986 a funcţionat în comună "Cenaclu al folcloriştilor", având scopul de a culege şi valorifica materialele folclorice şi etnografice locale.

Din 1990 îşi desfăşoară activitatea "Societatea pentru Cultură <Dimitrie Gusti>", care a coordonat activităţile culturale importante din această perioadă.

În perioada 1974-1990 s-au organizat 14 ediţii ale unei manifestări cultural-ştiinţifice denumită "Cântecele Obcinii"; au fost organizate sesinuni de comunicări şi referate pe teme de etnografie şi folclor, sociologie, zootehnie, agricultură montană, educaţie. Manifestarea a avut un cadru extins şi prin organizarea unor expoziţii de animale, festivaluri şi spectacole de obiceiuri, muzică şi dansuri populare. Printre participanţii de marcă se numără specialişti din marile centre universitare ale ţării şi membri ai Academiei Române.

Din anul 1991, în comună se organizează anual Festivalul "Buna Vestire", festival de cântece şi poezii religioase şi care are ca scop valorificarea tradţiilor comunei, ridicarea vieţii spirituale, educaţia moral-religioasă. Manifestarea a crescut de la an la an şi a căpătat caracter naţional prin participarea a numeroase formaţii de renume din multe judeţe ale ţării. Festivalul constituie un prilej de etalare ale unor forme de artă populară prin expoziţiile de costume şi ţesături, ouă împistrite, icoane pe lemn şi pe sticlă, sculptură în lemn.
Dimitrie Gusti - cetăţean de onoare al comunei. Fundu Moldovei şi începuturile sociologiei româneşti
Perioada după 1948
Manifestarea cultural-ştiinţifică
"Cântecele Obcinii"


Preocupări muzeistice
 
Manifestări actuale
Societatea culturală şi ansamblul artistic "ARCANUL"
Festivalul "Buna Vestire"
 
       
       
 
 
Copyright 2002 BUCOVINA impact.net. Toate drepturile rezervate.