Denumirea localităţii ar proveni de la faptul că este aşezată pe malurile râului Moldova, iar toponimul "Fundu" îşi are obârşia în "Fundus"-ul latin, cu sensul de proprietate, moşie, loc anumit, deci o aşezare aflată pe malurile râului Moldova. Este de luat în seamă şi varianta că acest ţinut ar fi constituit un capăt, un fund al Ţării Moldovei, în sensul de loc aflat aproape de izvoarele Moldovei sau de moşiile cele mai îndepărtate ale ţării.

Ca orice aşezare, comuna Fundu Moldovei îşi are propria-i legendă de întemeiere, care explică astăzi nume de sate şi locuri:

"Cică în vremile vechi ..., trei români, oieri din Ardeal, anume Petrea Colac, Nechita Ţâmpău şi Leonte Timul ... se hotărăsc să treacă munţii, cu turmele, dinspre răsărit ... Şi cum au hotărât au şi făcut ... S-au sfătuit să rămâie acolo pentru totdeauna. Petrea Colac s-a aşezat într-o poieniţă, lângă un pârâu, care, de atunci încoace, se numeşte Pârâul Colacului. Nechita Ţâmpău s-a aşezat ceva mai la vale, în altă poieniţă, lângă un alt pârâu. Dar pârâul acela nu s-a chemat după numele lui, ci Pârâul Arsânesei, după numele unei nepoate de-ale sale. Leonte Timul a trecut de cealaltă parte de Moldova şi s-a aşezat cu turmele sale pe alt pârâu şi de atunci se numeşte Pârâul Timului, sau, după cum spuneau unii, Chimăn, iar mai recent Timăn. Şi aceşti trei păstori au fost cei dintâi care au descălecat şi au întemeiat satul ce poartă numele Fundu Moldovei."

Primele atestări
Zona este atestată anterior formării statului feudal Moldova, iar în documente scrise şi păstrate până în zilele noastre apar menţionate toponime locale încă din secolul al XII-lea. Denumirea de Fundu Moldovei apare pentru prima dată într-un hrisov din 1761. Localitatea apare menţionată şi într-o hartă dintr-o lucrare publicată la Amsterdam în anul 1783.