PRIMELE ATESTĂRI DOCUMENTARE
În documente scrise şi păstrate până în zilele noastre, denumirea comunei Fundu Moldovei este atestată documentar pentru prima dată în hrisovul lui Ioan Grigorie Calimah prin care dăruieşte Mariei jitniceroaiei mai mulţi munţi din ţinutul Câmpulungului Moldovenesc, la 1761: "adică muntele Cucoşul, muntele Găina, valea Porşescul, muntele Petrişul, muntele Mestecăniş, moşia Botăş din FUNDU MOLDOVEI, muntele Muncelul Străjii şi munţii ce se cheamă Faţa Câmpulungului." Alţi cercetători consideră că a fost atestat prima dată în 1774, după cum se afirmă în lucrarea lui Daniel Werenka, Topografie der Bukowina, (Cernăuţi, 1895, p.30). În unele documente mai vechi decât cele amintite mai sus, apar toponime, care, de fapt, aparţineau aceleiaşi comune, Fundu Moldovei. Astfel, în zapisul din 25 iulie 1697 (7205) se afirmă că Gheorghe Raţoe cu soţia şi cu alte rude vând lui Ion şi Gheorghe Hurghiş o moşie, "anume Poiana Oiţa şi cu runcuri de păscut din piatra din capul strâmpturii din gios până în capul strâmpturii Oratei din sus …" Tot despre aceeaşi moşie, reproducem documentul de la 3 aprilie 1736 (7244), prin care Vasile sin popii Lehaci vinde Orata mică din capul Oiţei, diaconului Petre, "pentru că suferind de foame a întrebat de toate rudele, dar ele nu au voit s-o cumpere":
"... adică eu Vasile sin popii Lehaci făcut'am zapisul meu la mâna Petrii Diaconului precum să ştii, ajungându-mă nevoe m'am dus la Petre şi m'am acolisit de dânsul de meu dat bani pe un loc, anume Orata cea mică din capul Oiţei din sus, care au fostu dreapta moşie a părinţilor mii şi rămasă partea mea, iar eu iem vândut-o peitoare lui drept 9 lei 6 pt. neputându pintru nevoe ca să-mi scotu capul di foamete, iar de m-aş scula eu, sau alţi din rudile mele care i-am întrebat eu pe tăţi, să scoată pe Petre de pe acea moşie, să fie sup blastămul lui Dumnezău şi pentru credinţă nem pus degetul ca să să creadă."

DOMINATIA AUSTRO-UNGARĂ
În urma războiului ruso-turc (1768-1774), prin pacea de la Kuciuk-Kainargi, Imperiul habsburgic cotropeşte şi anexează partea de nord a Moldovei, numită ulterior Bucovina, din care făcea parte şi comuna Fundu Moldovei. Începând cu 1775, pentru locuitorii comunei începea o lungă şi grea suferinţă, perioada de luptă împotriva dominaţiei străine.

Din documentul de la 19 iulie 1783, numit "Declaraţia ţăranilor din Câmpulung despre obiceiurile şi privilegiile lor", la întrebarea "care moşii, munţi şi comune aparţin ocolului Câmpulung Moldovenesc" se răspunde:

"De ocolul Câmpulungului Moldovenesc se ţin: târgul Câmpulung şi satele Sadova, Pojorâta, Fundu Moldovei, muntele Porşescu unde sunt câteva case răzleţe, Ciocăneşti la Bistriţa, sat mic, Valea Putnei la hotarul Câmpulungului, câteva case se cheamă Slobozia Putnii zise aşa după pârâul care curge pe acolo, o parte din Dorna până la pârâul Chilie, Candreni, Şareni şi Iacobeni. Toate aceste sate răzleţe se cunosc sub numele de Dorna având un singur vornic."

Dăm mai jos mărturia lui Ilie Cârste şătrar despre obiceiurile câmpulungenilor, datată la 28 aprilie 1793:

"Adiverez şi încredinţez eu mai gios iscălitul cu această mărturie pentru lăcuitorii din Câmpulungul moldovinesc şi dintr-alte sate anume Sadova, Pojorâta, Fundul Moldovii, Ciocăneşti, din satul Dorna, din pârâul Chilie în sus şi Candrenii Dornei, precum aceştia toţi mai sus numiţi din satele arătate erau aşezaţi cu şidere lor pe locuri domneşti, unde strămoşii, moşii şi părinţii lor au deschis locuri în păduri verzi şi şi-au făcut casa şi moşioare şi fânaţu pentru hrana vitelor lor, iarăşi pe locuri domneşti fiind aşezaţi ei acolo într-acei munţi unde nice odată hrana lor ce di toate zilele n-au locuri să o facă, ce numai ară pe locuri boereşti, mănăstireşti şi răzăşeşti, o fac şi cu mare şi multă ostenială o duc la casile lor şi prin ce multă cunoştinţă a stăpânilor Moldovii şi pentru că totdiauna că era şi şanţ în multă nevoie şi supărare perzându-se vreme cu căratul pânii aice în Câmpulungu întocma ca nişti oaspeţi pila casile lor, bine au voit stăpânii ţării ca aceste locuri să nu rămâie nelocuite, unde au deschis din strămoşi locurile toate acesti domneşti în parte muntelui ot Câmpulungu, toati lăcuitorilor di aice le-au dat ca să trăească şi să stăpânească şi nici un fel di plată de la dânşii nu să luoa, nici nu da nimica, nici pentru casă după obiceiul ţării, nici pentru tăeatul lemnilor din pădure, nici pentru unile dintr-aceste, întru nimica n-au fost saliţi nici supăraţi a plăti nimica, ci întru toate au fost slobozi şi nesmintiţi şi aceasta o mărturisesc ca un megieş ce sânt şi ca un dregător ci am fost între dânşii câteva vreme în zilele prinţălor Moldovii, fiind stăpânitori ţării aceştie.
Mărturie di la mâna lui Ilie şatrar."

În perioada ocupaţiei austriece, comuna Fundu Moldovei a avut de suferit. Locuitorii s-au trezit într-o zi fără pădure şi fără acces la pădure. Ea fusese confiscată de Domeniu. Brigadierul silvic Weiszbach se purta neomenos. La 28 iulie 1817, locuitorii au înaintat împăratului un memoriu în care au trecut toate necazurile. La 15 mai 1818, la anchetă, s-a constatat că din partea Domeniului s-au confiscat munţii numiţi "Plaiul lui Mostiţ" şi locul numit la "Vadul Botăşului". Sătenii din Fundu Moldovei, sub conducerea vornicului Toader Sturza, adresează împăratului, la data de 28 septembrie 1817, următoarea jalbă:

"Comuna Fundul Moldovei cătră împărat.
Jalobă contra forestierului Weissbach.
Istantae (Instanţa).

Înnainte luminatului şi iubetoriului de Hristos preînnălţatului înpăra-tului nostru Franţ pren care mulţămesc lui Dumnezeu de venere înpărăţae sale cu pace.
Noi mai gios iscăliţi jăluim înnainte înpărăţae sale cu frecă şi cu cutremur ca înnainte unui stăpânetor şi după Dumnezeu înpărat, pren care de multe nevoi este cuprens sufletul nostru. Den precena stăpânetorilor de locuri fiindcă nu-i destul că săntem robi Jădovelor şi tăem mulţăme de butuci de heresteu căte 300 de butuce şi aceste sănt pe feştecare an şi multe murţă (morţi) de om să fac. Şi de boi care au rămas oameni sărace ce încă este un feşter în satu nostru foarte mare tirean. Cât atâta, cât den precena acestue voesc a ne părăsă viiţa noastră fiind că nu-i destul că săntem popreţ dela pădure ca să nu tăem nemecă făr de plată pren care den moş de strămoş am avut cămp, anume de cănd s-au popret le-u cuprens pădurea pren care multe heră sălbatece ne străcă pre noi, dentru acele păduri straşnece, şi cămpu ne s-au stremutat şi nu avem unde să facem vănaţă, ca să ne ţănem la acest loc străşnec şi ernatec nece vete nu putem ţăne că nu avem unde le erna că care vete să erna mai uşor pren pădure. El ne-u făcut de le-m prăpădet sămânţa şi am rămas sărace. Şi măcar că de toate aceste ne-u făcut lepsăţ. Ce încă şi în sat pela casăle noastre în zeleli câte săntem lui de proaşcă şi de bagiocură. Că nu numai că cai noştre care avem căte unu, că-i sănt lui de poart cherei borcut şi pela Cernăuţ şi noi înblăm cu traista în spate necăjănd. Dar încă şi noi în toate zelele căte 6 oamene săntem la dănsul la lucru de-i facem grajduri şi stănjăne de lemne. Osăbet că are oi de rând pe toat săptămâna şi încă dacă nu putem înplene ne apucă la bătăi pân ne scoală mai murţ de gios şi acest lucru să face făr de plată. Pren care den precena acestu feşter Vaispah (Weissenbach) au rămas satu nostru la lepsă şi la nevoi şi la sărăcei. Pren care de va mai fi nu mult vreme cu noi ne vom răsăpe dela locurele noastre şi că pren toate aceste şi vete care avem cu sămne să tai adecă el cu tărei mână cătane şi e şi tai veta omului şi rămânem sărace. Pren care rugămu-ne melostevei înpărăţăi Tale ca să nu ne osândeşti cu acest domn făr de legi, întru altele mulţămesc melei marelui înpărat că mult purtare de grejă are zeoa şi noapte cu putere lui Dumnezeu sfând.
Fundul Moldovei, la 28 Iuli 1817.
Toată grămada satului Jăluitoare."

Teodor Bălan arată că "s-a păstrat o listă a pedepselor şi amenzilor aplicate la 1843 ţăranilor din Fundu Moldovei. Sunt trecute în ea 40 nume de locuitori ai acestei comune care au fost jăcuiţi, fiindcă fuseseră surprinşi tăind lemne în pădure. A fost amendat cu suma de 10 florini Ioniţă Tapşa, fiindcă a tăiat tufişul de pe moşia sa de la "Afinet. Gavril Şuiu a fost pedepsit pentru acelaşi delict cu o sumă de bani aproape identică. A trebuit să lase zălog o manta. Ţăranul Ioniţă Ciupercovici a fost amendat cu o sumă mare de bani, cu toate că primise dreptul să ridice lemnul trebuincios pentru clădirea unei case. Ca să poată plăti amenda, a trebuit să-şi vândă vaca. Simion Mândrilă, fiind surprins adunând lemne, a fost condamnat la o săptămână de închisoare şi amendat cu o sumă de bani. I s-au mai confiscat două topoare şi o pereche de potcoave de cal. Alţii, ca Vasile Ciupercovici, Costan Mândrilă, au stat câte 14 zile în închisoare, tot pentru asemenea delicte. Gheorghe Cojocar a fost legat în lanţuri şi ţinut în închisoare timp de 2 luni, până a achitat suma de 100 florini. El fusese găsit tăind lemne pe moşia sa. Lupul a Petri Ursului la fel a fost legat în lanţuri şi ţinut două săptămâni în închisoare. În total au fost amendaţi 40 ţărani cu suma de 465 florini."

Domeniul Cameral cu sediu în Câmpulung Moldovenesc avea obligaţia de a autentifica toate actele de vânzare-cumpărare dintre proprietari. Astfel, Dumitru Zdrob cumpără o parte de moşie situată în Arşiţa Ungurenilor, de la Toader Sturza, datată Câmpulung, 1832, iulie 17: "Noi mai gios iscăliţii dăm adevărat şi încredinţat zapisul nostru la mâna lui Dumitru Zdrob din Fundu Moldovii, precum ca să să ştie că având noi o bucăţică de moşie anume la Fundul Moldovii în Arşiţa Ungurenilor, care moşie am făcuto vânzătoare şi am întrebat toate neamurile noastre, care s-ar afla să o cumpere şi nu am aflat nici unu, fără de cât sau aflat acest sus numit moştereu spre cumpărare acestii moşii, la care stând noi la tocmeală, neam aşezat cu acest hotărât preţ drept 34 de lei, adecă triizăci şi patru de lei bani argint, care bani am luat toţi şi deplin în mâna noastră după tocmeală, şi noi încă am vândut ace moşie pietoare în veci de veci, care moşie să începe hotaru dintâi din zăvoară unde să hotărăşte cu moşia lui Gavril Ungureanu, şi merge coasta spre mează noapte alăture cu moşia lui Gavril Ungureanu pân în Obârşie pârâului Smizi şi din Obârşie pârâului Smizi apucă pârău la vale spre răsărit până unde se hotărăşte cu moşia lui Nicolai Şelvar, şi de acolo apucă spre amiazăzi alăturea cu moşia lui Nicolai Şelvar cum merge gardul până în bahna unde se tâlneşte cu moşia lui Grigore Şelvar şi apucă bahna în dial alăturea cu moşia lui Grigori Şelvar până în Obârşia bahnii, şi din Obârşia bahni apucă spre miazăzi tot alăturea cu moşia lui Grigori Şelvar din hat în hat, în muchea Corhănii (grămada de piatră) şi din muchie Corhăni apucă muchia în dial spre asfinţit până în zăvoară de unde sau început hotarul dintâi, şi sau încheiet hotaru moşiei în pregiur, care această moşie am vănduto pietoare în veci după cum am arătat mai sus la carele pentru mai buna credinţă am pus şi degetele noastre."

Circula în comuna Fundu Moldovei o idee prin care antistele Ioniţă Mercheş ar avea meritul că la sugestia marelui român bucovinean Tudor Ştefanelli, membru al Academiei Române din 1910, "căruia administraţia austriacă îi încredinţase misiunea introducerii Cărţii funciare în districtul Câmpulungului, a extins moşia fundu-moldovenilor de sub Muncelul Sadovei până în apa Bistriţei din Cârlibaba şi de la podul Tapşei - hotarul cu Pojorâta - până la Pârâul Negrei, pe o întindere de 18 km." Registrele funciare au fost introduse în anul 1792, iar academicianul Ştefanelli nu putea să se ocupe de introducerea Tabulei ţării.

În urma dezbaterilor comisiei, se stabileşte principiul de a se da terenul comunelor şi nu indivizilor. Ioniţă Mercheş, fiind primar în 1863, a trimis sătenii cu vitele lor pe cei din jurul satului. "Aici păştea tata şi moşul vitele noastre", era răspunsul sătenilor la întrebarea comisiunii. Astfel, munţii Mănăila, Floarea, Orata, Dad, Botoş, Deluţ, Piciorul lui Ilie ş.a. au intrat în patrimoniul comunei. Fondul bisericesc a rămas numai cu Dealul Negru şi Dealul Rău (Dealul Ţiganilor).

Un alt fapt interesant ce poate fi menţionat este că Fundu Moldovei a constituit şi un refugiu pentru mulţi dintre fruntaşii mişcărilor de la 1848. Nu este exclus ca Aron Pumnul şi Mihail Kogălniceanu, alături de Gheorghe Bariţ să fi trecut în peregrinările lor şi prin această comună. Referitor la aceasta, Dimitrie Gusti, într-o conferinţă ţinută în anul 1928, vorbea despre acest lucru şi îl invoca drept motiv în plus al cercetării monografice întreprinse în comună.

În semn de mare mulţămită, primarii comunelor din Ocolul Câmpulungului Moldovenesc au invitat toţi reprezentanţii împăratului din comisia alcătuită pentru rezolvarea plângerilor ţăranilor Ocolului, au dat mâna cu Hurmuzachi şi au urcat toţi pe muntele Rarău în Poiana din faţa Pietrelor Doamnei.
"Ajunşi aici, la poalele stâncilor, au întins masă mare, ca acelea din poveste.
Primăvara venise timpurie şi oile erau urcate la munte. Făcuseră parcă anume ciobanii caş şi lapte acru, de au mâncat domnii comisiei cu mare poftă şi s-au minunat văzând ceea ce nu mai văzuseră.
Un bătrân de-al nostru s-a fost găsit să-l întrebe pe unul dintre ei: "mâncat-ai dumneata, domnule, mioară la ţiglă aşa cum ştim noi s-o facem?"
Acela însă mânca mai departe, în loc de orice răspuns. Şi când le-au mai dat şi lapte acru de oi de-l tăiau cu cuţitul şi-l duceau pe-o frunză încremeniră domnii de mirare. Apoi au băut vinul trimişii împărăteşti, dar parcă tot mai cu poftă au băut românii noştri. După aceea s-au hotărât să adune fiecare câte o piatră şi să facă o movilă mare, ca să rămână amintirea acelei zile neştearsă.
Erau mulţi şi piatră cu piatră s-a adunat într-un morman uriaş.
În anii care au trecut după aceea s-au tot adunat pietre peste pietre, pentru că şi faima movilei începuse, nu ştiu cum să crească, iar numele i-a rămas de atunci Movila lui Hurmuzachi.
Peste vreo câţiva ani a apărut aici o cabană; alături de ea, acoperită cu pământ şi iarbă, movila e una cu muntele, ca de când lumea."

La data de 9 septembrie 1875, s-a încheiat o învoială cu târgul Câmpulungului, în urma căreia au fost cedate comunei Fundu Moldovei munţii numiţi Obcioara (982 iugăre) şi Botuşul Mare (703 iugăre). În anul următor, pe data de 28 iunie, comuna Fundu Moldovei a primit pădurile de la pâraiele Arsâneasa şi Praşca (730 iugăre) şi pădurea de la pârâul Runculeţ (130 iugăre). În 1872, i s-au mai dat comunei 250 iugăre din Plaiul Mustici (Musteţ).