Primul război mondial
Intrarea Italiei în război împotriva Austro-Ungariei, în luna mai 1915, a creat imperiului o situaţie şi mai critică, deoarece opinia publică din România făcea presiuni tot mai mari pentru ca şi România să pornească acţiunile militare. Odată cu începerea ostilităţilor militare, în armata austro-ungară au fost incorporaţi mulţi locuitori din Fundu Moldovei, care au luptat pe toate fronturile, inclusiv pe frontul din Italia. În Italia au loc primele manifestări ale foştilor soldaţi şi ofiţeri români din armata austro-ungară care şi-au exprimat dorinţa de a-şi aduce contribuţia la eliberarea teritoriilor româneşti de sub dominaţia habsburgică. După pacea de la Bucureşti, aceste acţiuni cresc ca număr şi intensitate.

Spre sfârşitul anului 1914, armatele ruseşti ocupaseră Bucovina. La 5 septembrie a acestui an, ruşii au atacat cu forţe mari Vatra Dornei. Luptele au durat mai multe zile. În perioada următoare, aceste forţe sunt aruncate înapoi şi urmărite apoi pas cu pas de către armata austro-ungară. Între cele două combatante au loc lupte crâncene în întreaga perioadă dintre anii 1914 - 1916.

În iarna anului 1915, se stabilesc pe dealurile şi munţii noştri, începând de la Cârlibaba, sat Botuş, Valea Stânei, Dadu, Botuşul Mare şi Mestecăniş: Regimentul 2 Husari, Regimentul 9 Husari, regimentul 50 Infanterie din Ardeal, Regimentul 5 Husari, o companie de biciclişti, 2 batalioane din Regimentul 11 de Bavarezi, care acţionau ca poliţie militară. Frontul austriac era amplasat pe Mestecăniş - Botuşul Mare - Valea Stânei - Botuş - Cârlibaba, avanpostul avându-l pe Runculeţ, unde se putea observa şoseaua Breaza - Fundu Moldovei, care era ocupată de ruşi. Moşia satului se afla între două armate. Astfel unii din locuitorii comunei se aflau ocupaţi sub trupele ruseşti, iar târlele din Obcina Ursului, Smida Ungurenilor, Valea Stânei, Dadu erau ocupate de trupele austro-ungare.

În iunie 1916, ruşii pornesc o mare ofensivă în Bucovina şi Galiţia, ocupând oraşele Storojineţ, Siret, Suceava, Câmpulung, reluând vechile lor poziţii de la Mestecăniş. Ruşii numiră un guvernator al Bucovinei care instalează prefecţi şi primari în localităţile bucovinene, iar în Fundu Moldovei a fost tot vechiul primar, Teodor Leuştean.

Lupte crâncene s-au desfăşurat pe întreg teritoriul comunei Fundu Moldovei, unde, pe înălţimile dominante, cu rol strategic, armata austro-ungară avea construite fortificaţii şi adăposturi, precum Smida Ungurenilor, Orata, Botuşul Mare, Bâtca Rea, Obcina Ursului şi Dadu.

Iată cum descrie Dominic Stanca, medic militar în trupele austro-ungare, participant la luptele care au avut loc în această zonă.

"27 iulie. În sfârşit primim ordinul de atac. Mâine plecăm spre liniile ruseşti. Direcţia: Fundu Moldovei - Vama. Scopul: a rupe rezistenţa duşmanului şi a-l respinge din Bucovina. Seara, părăsim adăposturile vechi, pe cari le-am îndrăgit, şi ne urcăm încet pe vârful muntelui Orata, în linia tranşeelor. Am împachetat tot ce aveam, pe cai şi pe vaca sanitară - cum numim vaca noastră, care în timp normal ne aprovizionează cu lapte, iar în mers, duce în spinare bagajul sanitar … Trec pe poarta de sârmă ghimpată, o iau apoi în jos pe Runculeţul şi fug cât mă ţine pasul. După mine fuge sanitarul … Ruşii încearcă să ne oprească. Nu putem înainta decât pas cu pas, prin lupte crâncene. La cotitură, în dreapta drumului, dăm de un cimitir rusesc. Mulţimea de cruci duble acopere pământul, semnul evident al luptelor groaznice ce s-au dat pe aici aproape doi ani de zile …
Am ajuns la Fundu Moldovei. Locuitorii îngroziţi ne ies în cale. Toţi ne vorbesc şi ne arată direcţia pe care au luat-o ruşii. Întrăm în comună, unde poposim pe scurtă vreme. Ne trântim frânţi de oboseală pe pajiştea unei grădini, în marginea râului, în care, după ce ne trece năduşeala, ne scăldăm.
Plecăm învioraţi spre Câmpulung pe şoseaua naţională. Abia ieşim însă din Valea Putnei, când dinspre Câmpulung, de după dealurile ţuguiate, Adam şi Eva, un bombardament violent ne taie drumul. Ne oprim, şi după o scurtă chibzuială o luăm la stânga, pe Dealul Cailor. Ruşii ne urmăresc, lungind tirul. Ne pitulăm pe după scorburi şi după stânci."

Evenimentele petrecute în 1917, în Fundu Moldovei, au lăsat amintiri şi ţipţerilor. Astfel, domnul Artur Pfeifer, în amintirile publicate în februarie 1986, spune despre cavaleria rusă că trecea prin Luisenthal pe trei rânduri, probabil erau mai multe escadroane, pentru că a durat mult timp până au trecut. Îşi mai aminteşte că într-o zi soldaţii au tras cu carabinele în aer, pentru că un avion paraşutase o ladă în livada din spatele casei lui Karoltsch Hudak. De asemenea îşi mai aduce aminte de caii militarilor care erau ţinuţi în grădini şi nemţii erau nevoiţi să ajute ruşilor la bucătăria de campanie. Cu o săptămână înainte de Paşti, soldaţii ruşi se pregăteau de sărbătoare, instalând între casele lui Michael Stark şi Schuhmachers Mihai diferite scrâncioburi pentru distracţii. La retragere, ruşii au distrus trei poduri de cale ferată şi podurile de la şoseaua naţională între hotarul cu Pojorâta şi podul de la Arsâneasa. Oamenii mai în vârstă îşi amintesc cum bunicii lor povesteau şi diferite alte fapte petrecute în locurile unde au participat la lupte în Imperiul austro-ungar: Italia, Galiţia, Bosnia, Serbia, Herţegovina …

MAREA UNIRE
Prăbuşirea imperiilor ţarist şi austro-ungar au "favorizat" declanşarea unor ample mişcări populare pentru autodeterminare politică, naţional statală, în toate provinciile româneşti aflate sub dominaţie străină. Deşi factorul intern, naţional a jucat un rol determinant în înfăptuirea Marii Uniri, factorii externi, situaţia internaţională au favorizat împlinirea idealului naţional al poporului nostru.
La 27 martie / 9 aprilie 1918, Sfatul Ţării din Basarabia, întrunit la Chişinău a adoptat Declaraţia de unire cu Ţara, a românilor din Basarabia, eveniment care a fost sărbătorit în toate provinciile româneşti. Influenţaţi de evenimentele din Basarabia, românii din Transilvania, Banat şi Bucovina au înţeles că a sosit momentul intensificării luptei pentru unitate naţională. Criza prin care trecea monarhia habsburgică a creat condiţii favorabile naţionalităţilor pentru a-şi hotărî singure soarta.
De aceea, în lunile octombrie şi noiembrie, revoluţia burghezo-de-mocratică din Bucovina se amplifică. În oraşele bucovinene, românii acţionează în vederea unirii Bucovinei cu România. La 6 octombrie, la Vatra Dornei, ia fiinţă o gardă naţională în fruntea căreia se afla Petru Forfotă. Autorităţile austriece sunt suspendate, iar conducerea oraşului este preluată de Consiliul Naţional Român, având ca preşedinte pe inginerul Arcadie Procopovici.

În Raportul asupra adunării naţionale, ţinută în Fundu Moldovei la 8 noiembrie 1918, la care au participat 700 de săteni, se menţionează alegerea unui "comitet naţional local", condus de gospodarul Nistor Andronicescu, care face "istoricul suferinţelor poporului de aici în timpul războiului". Cei prezenţi se declară solidari cu românii din Transilvania, astfel că subscriu unanim la "unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti în-tr-un singur stat naţional independent."

Tot în cadrul acestei şedinţe se propune de către domnul Leonte Andronicescu schimbarea primarului, Toader Leuştean. În şedinţa de a doua zi, 9 noiembrie 1918, prin Protocolul "încheiat astăzi, la 9 noiembrie 1918, în Biroul primăriei de aici asupra şedinţei Comitetului Naţional local", se propune următoarea ordine de zi:
1. Împărtăşiri din partea prezidentului
2. Restabilirea ordinei în comună
3. Constituirea reprezentanţei naţionale
4. Alegerea a 2 persoane de încredere pentru Comitetul Naţional districtual
5. Aşezarea unui pădurar
6. Propuneri libere (…)
La punctul 4 de pe ordinea de zi, se hotărăşte ca aşezarea să fie reprezentată la şedinţele comitetului naţional prin prezident, respectiv prin unul dintre viceprezidenţi şi prin secretar.

Primar este numit domnul Nistor Andronicescu, iar fostul primar devine reprezentantul Comitetului Naţional districtual şi în Procesul verbal asupra Congresului General al Bucovinei, care s-a ţinut joi 15/22 noiembrie în sala sinodală din Palatul Mitropolitan din Cernăuţi, îl găsim ca membru la nr.33: Leuştean Teodor (Fundu Moldovei). Tot în Consiliul Naţional Român mai figurau, din partea Ocolului Câmpulungului bucovinean, Şandru Alboi Vasile (Câmpulung), Sbiera Ion, Sbiera Radu şi Ştefanelli Teodor.

În toate oraşele Bucovinei, în preajma unirii, situaţia era asemănătoare cu cea de la Cernăuţi. La Câmpulung Moldovenesc, în ziua de 2 noiembrie a sosit un tren care aducea acasă pe tinerii câmpulungeni din regimentul cernăuţean. La 4 noiembrie, a fost convocată în piaţa oraşului o mare adunare populară unde s-a adus la cunoştinţă hotărârea Constituantei de unire a Bucovinei cu România. Traian Roşu a propus ca adunarea să se adreseze statului român, redactându-se o moţiune către guvernul român care stipula unirea Bucovinei la patriei mamă pe vecie, fără condiţiuni.

Adunarea a trimis la Fălticeni (oraşul cel mai apropiat din regat) o delegaţie în frunte cu Traian Roşu, care a prezentat moţiunea la Fălticeni reprezentanţilor puterii de stat, prefectului Lecca şi generalului Niculce. Guvernul român de la Iaşi a acceptat cererea câmpulungenilor, iar publicul fălticenean a făcut o primire caldă delegaţiei câmpulungene.

La 7 noiembrie, detaşamente din Regimentul 16 cavalerie şi un escadron din Regimentul 3 cavalerie au venit la Câmpulung Moldovenesc, conduşi de generalul Niculce. Trupele române au ocupat oraşul şi împrejurimile lui. Cu această ocazie, având în vedere descompunerea imperiului austro-ungar, adunarea a cerut demiterea gerentului şi a autorităţilor administrative austriece şi punerea în drepturile sale legale a Consiliului Primăriei şi administraţiei româneşti.

Evenimentul unirii Bucovinei cu România a fost sărbătorit în întreaga Bucovină. La Fundu Moldovei a fost organizată o adunare festivă pentru ziua de 4 decembrie, la primărie, din iniţiativa Comitetului Naţional. Au participat peste 100 de ţărani, învăţători, preoţi parohi, cantorii bisericeşti şi ofiţeri. S-a hotărât organizarea unei serbări naţionale pentru comemorarea proclamării reunirii ţării noastre Bucovina cu România. Serbarea naţională a avut loc duminică 8 decembrie 1918, cuprinzând o liturghie festivă în fiecare biserică şi manifestaţia care s-a desfăşurat pe platoul "Crucii", suficient de întins pentru a cuprinde întreaga suflare. Poporul s-a adunat în grupuri, purtând steagul tricolor în frunte. S-au ţinut discursuri şi s-au cântat cântece patriotice româneşti. Un pluton de 24 feciori înarmaţi a prezentat onorurile. După festivitate, serbarea s-a încheiat cu Hora Unirii.

Se hotărăşte ca o zi din an să fie dedicată sărbătoririi memoriei celor căzuţi în război şi martirilor care şi-au dat viaţa pentru o cauză sfântă. La propunerea părintelui paroh Ioan Popovici, se alege un comitet care urma să se ocupe de strângerea fondurilor necesare pentru ridicarea unui monument în memoria eroilor comunei. Monumentul a fost înălţat mult mai târziu, dar astăzi toţi cei căzuţi sunt pomeniţi pentru că şi-au dat viaţa pentru un ideal nobil.

Iată cum îşi aminteşte Eufrozina Lipeţchi actul unirii:
"Octombrie 1918. Două zile o linişte îngrozitoare. Armatele ruseşti se retrăseseră. În sat nici o autoritate civilă sau militară. Tot satul trăia clipe de spaimă, de frică. Ţăranii nevoiaşi luară cu de la sine putere vitele evreilor şi ale satului, plătindu-le la instalarea autorităţilor.
Şi iată câteva patrule austriece, apoi armată multă.
Dar câteva zile mai târziu … Nu mai este război! Ura! Trăiască România! Vin Românii! Unire!
Învăţătorul Eusebie Mercheş veni bucuros acasă de la Praga, unde se retrăsese în refugiu. Ceru surorilor lui să confecţioneze un steag tricolor, căci duminică este mare adunare naţională în sat.
Tricolorul! Fâlfâie mândru după 143 de ani!
Sub el se adunase întreg satul. Eusebie rosti o cuvântare înflăcărată, după care propuse ca primar pe săteanul Nistor Andronicescu. Urale, se încinse o horă, Hora Unirii, în tactul muzicii tarafului Sidor Andronicescu. Bătrân şi tânăr simţeau mândria că sunt români. Steagul a fost depus spre păstrare în biserica Sf. Dumitru din sat.
Şi-n altă duminică, intra primul soldat român. Îi ieşiră sătenii cu pâine şi sare. Îl îmbrăţişară şi-l poftiră la o nuntă. Învăţătorul Eusebie era în fruntea tuturor manifestărilor.
Cu durere trebuie să spun că ţăranii, timp de câţiva ani, nu erau mulţumiţi cu regimul fiscului, cu necinstea partidelor politice şi de exploatarea acestora. Cei bătrâni se întrebau: "Oare nu vine Austria înapoi?""