PERIOADA INTERBELICĂ
Locuitorii comunei Fundu Moldovei au fost cuprinşi de valurile politice ale vremii, astfel că în anul 1935, cele mai reprezentative partide politice locale erau ţărăniştii şi liberalii.

Anii dintre cele două războaie mondiale găsesc comuna în pline transformări. Pentru a contracara valul de scumpete impus de neguţătorii evrei, precum şi pentru a veni în sprijinul populaţiei, un grup de gospodari se asociază şi înfiinţează cooperativa FLOAREA. Transcriem actul prin care cooperativa a fost înregistrată la Tribunalul comercial de la Suceava:
"S'a înregistrat în registru la 17 iunie 1920
Sediul firmei: Fundu Moldovei
Textul firmei: "Floarea" însoţire înregistrată cu garantă mărginită.
Statutul însoţirii din 15 ianuarie 1920
Scopul întreprinderii este: a) de a aproviziona pe săteni cu cele necesare gospodăriei şi ocupaţiei lor; b) de a le desface produsele în comun ajutând la valorizarea lor; c) de a organiza producţia pentru nevoile de consum local; d) de a organiza o secţie de consum; e) de a sădi între membri spiritul de solidaritate, prevedere, cum şi a le da sfaturi pentru îmbunătăţirea muncii pământului, creşterii vitelor şi pentru încurajarea şi dezvoltarea industriei casnice.
Durata societăţii este nelimitată.
Ca administratori sunt destinaţi:
1) Ioan D. Poenariu, gospodar în Fundul Moldovei ca preşedinte; 2) Ioan Ursu, dirigent şcolar în Botuş ad Fundul Moldovei ca vicepreş.; 3) Leonti Andronicescul; 4) Gavril Frâncu; 5)Leonti Hasnaş 6) Nicolai G. Ţăran, toţi în Fundul Moldovei.
Publicaţiunile se vor face prin corespondenţă, afişe sau în Monitorul Bucov. sau în altă gazetă Bucovineană.
Capitalul social: fiecare societar este obligat să subscrie cu un capital de cel puţin 50 lei.
Garanta membrilor: cu îndoitul capitalului social."

În ziua de 8 iunie 1922, se cere Centralei cooperativelor săteşti din Bucureşti înregistrarea cooperativei FLOAREA în analele de la centrală, conform regulamentului Cooperativelor din vechiul Regat.
Cooperativa FLOAREA s-a autodizolvat în preajma celui de-al doilea război mondial din cauza absenţei celor care conduceau treburile acestei cooperative, fiind înrolaţi în armată, precum şi din cauza greutăţilor apărute în aprovizionare datorate conflictelor militare.

AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
În anul 1938, a fost o perioadă de mari concentrări militare la care au participat mulţi locuitori din Fundu Moldovei. Bărbaţii care depăşeau vârsta de 50 de ani au fost încadraţi în "plutonul fix", cu reşedinţa la Seletin, care făceau instrucţie militară de apărare locală. De pregătirea tineretului din punct de vedere militar se ocupau învăţătorii care erau ofiţeri în rezervă, tinerii fiind încadraţi în formaţiuni de premilitari.
"După cât mi-aduc aminte, în anul 1939, când grănicerii ruşi au atacat pe cei români, au intrat după graniţă, dar nu ştiu până unde, au ucis 6 soldaţi români care au fost aduşi la Botuş, au fost puşi la şcoala unde-i astăzi cooperativa de consum, au stat acolo trei zile, pe urmă au fost înmormântaţi în cimitirul bisericii din Botuş, unde se află şi astăzi, dar nu se ştie numele lor. Graniţa era atunci la Seletin."

În anii 1942-1943, trupele militare germane au pătruns în localităţile din zonă, fiind încartiruiţi în casele gospodarilor. Armata germană alesese comuna Fundu Moldovei ca un punct de tranzit, deoarece militarii germani stăteau cam două săptămâni, apoi plecau şi veneau alţii. Popota ofiţerilor era la casa parohiei evanghelice din comună, iar pentru prepararea mâncării cumpărau alimente de la oameni. Ostaşii germani aveau raţii individuale de pâine albă, unt conservat, conserve din carne de peşte sau de vită. "Nemţii erau omenoşi cu oamenii din sat, se comportau civilizat, nu abuzau la produsele alimentare, cumpărau pe bani. Copiilor le dădeau ciocolată, bomboane, halva."

În ultima decadă a lunii martie 1944, s-a primit un ordin la primărie prin care se anunţa că toţi tinerii încadraţi în formaţiunile de pregătire premilitară să se deplaseze la Cercul militar din Câmpulung, având hrană pentru cinci zile. Comandantul Cercului militar din Câmpulung era maiorul Mustaţă. "Am fost anunţaţi de către paza obştească din comună ca tot tineretul născut între anii 1923 şi până în 1928 să se prezinte la centrul de premilitari Fundu Moldovei, pentru că se face evacuarea acestor tineri, ca să nu fie prinşi de armata sovietică. Ne-am echipat cu hainele pe care le aveam: suman, cojoc, cioareci, încălţaţi cu bocanci şi opinci. De aici am plecat circa 200 de tineri pe jos până la Câmpulung Moldovenesc. De la Câmpulung am plecat a doua zi spre Piatra Neamţ, pe la Prihodişte, Puzdra, Broşteni, unde am stat două zile, apoi ne-am deplasat spre Râmnicul Sărat. Menţionez că la Câmpulung Moldovenesc, s-au adunat toţi tinerii din toate comunele fostului judeţ Câmpulung Moldovenesc, care, în total erau de circa 12.000 de tineri de la vârsta de 15 ani până la vârsta de 20 de ani. Parcurgând această distanţă de la Fundu Moldovei la Piatra Neamţ până la Râmnicul Sărat, aceşti tineri au suferit cele mai mari necazuri: s-a rupt încălţămintea, s-a terminat mâncarea şi cerşeau pe la oamenii din comunele pe unde treceau, şi erau plini de păduchi (păduchii mergeau pe garduri aşa ca muştele). De la Râmnicul Sărat, a doua zi de Paşti, luni, am fost îmbarcaţi în vagoane de marfă şi duşi la Slatina cu trenul. În timpul transportului am fost bombardaţi de aviaţia americană, dar am avut noroc că nu a murit nici unul dintre noi. Acolo am stat până în august 1944. În timpul acestei triste călătorii, unii au fugit acasă, dar au fost prinşi de jandarmi, care i-au bătut, şi trimişi înapoi; alţii nu au fost prinşi şi au venit acasă."

Plecarea premilitarilor din fiecare comună s-a făcut pe formaţiuni, având în frunte câte un stegar care purta steagul propriu. Pe parcursul deplasării cu trenul de la Râmnicul Sărat spre Caracal, trenul a fost supus unor bombardamente din partea aviaţiei americane. Tinerii se împrăştiau pe câmp şi, pentru a nu fi reperaţi cu uşurinţă, era împrăştiat un fum dens din nişte butelii speciale. Abia peste două săptămâni de la îmbarcarea în tren, au ajuns în localitatea Botoceni din apropiere de Caracal, fiind cazaţi în nişte barăci. Pentru a-şi asigura hrana au trebuit să muncească, prestând munci agricole în diferite localităţi din apropierea malurilor Dunării. De aici, un grup de 25 de tineri au fugit spre casă, prin luna iunie, iar pe data de 30 iunie au ajuns la Broşteni, apoi la Fărcaşa au făcut o fotografie, de unde s-au despărţit fiecare spre satul lui. Unii din cei fugiţi au fost prinşi, pedepsiţi prin aplicarea a 25 de beţe la fund şi trimişi înapoi.

În vara anului 1944, militarii germani au încartiruit în şcoala de la Colacu un număr de mai mulţi militari români care se retrăgeau din faţa armatelor ruseşti, printre care şi 100 de ostaşi din Fundu Moldovei. Majoritatea dintre ei au fugit în timpul plecării pe jos de la Fundu Moldovei spre Vatra Dornei, alţii au fost integraţi în unităţi militare germane, ajungând până în Germania. În timpul staţionării la Şcoala din Colacu, dar şi pe timpul deplasării, mulţi dintre ei au fost ajutaţi de localnici, primind îmbrăcăminte şi diverse unelte - furci, greble, ţapine - pentru a nu putea fi recunoscuţi de însoţitorii lor germani, reuşind astfel să fugă.

Tot în vara acestui an, când s-au retras trupele germane, au fost minate toate podurile de pe raza comunei care au fost distruse. Acestea sunt: podul Tapşei, podul Praşca, podul din Timăn, precum şi podurile de la Leonte Cârmaci şi Petrea Ursescu din Branişte. De asemenea, s-a minat şi distrus şoseaua de la ieşirea spre comuna Breaza, precum şi de la Preluca, pentru a îngreuna ofensiva armatelor ruseşti. În retragere, militarii germani au minat şi drumurile comunale şi căile de acces spre Mestecăniş de la Arsâneasa, Pârâul Colacului, Delniţa, Orata şi Deluţ. Din cauza acestor minări au murit mulţi localnici, printre care Grigore Timiş, Leonte Hăisan, Leonte Şalvari, Andron Ţâmpău, Petrea Ursu, Ion Ungureanu şi Spiridon Zdrob, în urma cărora au rămas văduve şi copii orfani.

Când s-au aliat românii cu ruşii, militarii germani cantonaţi în comună au anunţat anumite persoane care ştiau limba germană că vin ruşii şi să ascundă animalele din calea lor. După retragerea lor, au apărut soldaţii cercetaşi - cazaci, cu ochi mici, care urmăreau punctele strategice deţinute de armata germană, precum şi locurile pe unde se retrăgeau. A doua zi au apărut militarii ruşi, ca nişte barbari: violau femei, luau animalele, trăsurile şi alimentele ce puteau fi găsite. S-a dat un ordin ca fiecare gospodar să doneze câte o vacă sau două, în funcţie de numărul de copii din gospodărie. După ce frontul de la Mestecăniş a căzut, ruşii au plecat pe Pârâul Arsâneasa şi pe Pârâul Colacului, care erau minate, unde germanii aveau două puncte de apărare cu mitraliere.

"Şi au venit ruşii, mai flămânzi ca nemţii, care au luat oi, porci, cai, vaci şi tot ce întâlneau în cale. La cetăţeanul Orest Ţâmpău, care avea târla pe pârâul Colacului, la locul numit Sterpariu, trei soldaţi ruşi au tăiat o oaie şi într-o zi au mâncat-o toată, dar acolo li s-au sfârşit zilele după atâta carne mâncată. Oamenii erau necăjiţi după retragerea trupelor nemţeşti spre Mestecăniş şi Cârlibaba. În urma lor au rămas sute de morţi şi nemţi şi ruşi, care au stat peste trei săptămâni neîngropaţi, fapt care a cauzat boli în rândul oamenilor din comună, în primul rând tifosul exantematic, din cauza căruia au murit foarte mulţi oameni în raza întregului judeţ Câmpulung. Ca urmare a unui ordin din partea primăriei comunei Fundu Moldovei, mai mulţi cetăţeni din Colacu şi Botuş au adunat cadavrele ruşilor şi nemţilor, care erau în stare de putrefacţie, şi le-au îngropat într-o groapă comună pe vârful Colacului."
Pentru a îngreuna posibilitatea de înaintare a armatelor ruseşti, geniştii germani au distrus cele două poduri de cale ferată: podul Tapşei şi cel din apropierea Pârâului Cailor. Pe drumul tătarilor care duce de la Pojorâta spre Arsâneasa, Mestecăniş, vârful Colacului, Orata, Botuşul Mare, Valea Stânei, Cârlibaba s-a mers cu tancurile şi de către germani şi de către ruşi.

Oficialităţile şi Prefectura judeţului Câmpulung s-au interesat de pagubele făcute de militarii nemţi şi ruşi. Avem astfel, un proces verbal din 21 iulie 1944, încheiat de comandantul Legiunii de jandarmi Câmpulung prin pretorul plăşii Câmpulung şi reprezentantul Camerei agricole a judeţului Câmpulung privind distrugerile comise de trupele germane în retragere din comuna Fundu Moldovei. Se constată că un număr de 40 de locuitori au avut o pagubă de diferite bunuri în valoare totală de 1.578.480 lei. "Aceste însuşiri silite şi devastări de bunuri au fost comise în timpul de la 30 martie 1944 la 8 aprilie 1944."