Naşterea, ca un prim moment din viaţa omului, constituie premiza unui obicei deosebit, la care, alături de familie, participă întreaga colectivitate.

"Cum se naşte un băiat sau o copilă, totdeauna se înscrie în cer într-o carte, care se numeşte cartea sorţii, nu numai numele, ci şi tot viitorul său cum are să fie: bun ori rău, de unde vine apoi şi zicala: aşa mi-a fost scris, aşa mi-a fost scris în slovele ursitoare", sau: "aşa mi-a fost soarta". Dacă s-a născut într-un ceas rău, în toată viaţa lui are să fie nefericit.

Actele de propiţiere, practicate mai întâi de mama, cuprindeau o serie de practici care urmăreau înlăturarea forţelor malefice şi asigurarea unui cadru propice creşterii noului născut. Astfel, dacă viitoarea mamă vede o persoană urâtă, să-şi aducă aminte că este grea (gravidă), pentru ca pruncul ce se va naşte să nu semene cu respectivul. Să nu fure ceva, fiindcă obiectul furat va apare pe corpul noului născut, chiar pe locul unde a fost ascuns. Nu trebuie să se sperie de nimic, fiindcă se poate îmbolnăvi. Dacă pofteşte ceva, să ceară, deoarece i se potoleşte pofta. Să recunoască şi să spună tuturor cu care stă de vorbă că aşteaptă copil, ca să nu se nască un copil fără grai. Unele femei văzând pe una îngreunată că e fără vreme pălită şi că se află în pericol de a pierde, o afumă cu nas (nări) de vulpe. Făcând aceasta, femeia dacă nu i-a sosit timpul, nu pierde, iar dacă e cu vreme, naşte cum se cade, fără să i se întâmple ceva din cauză că a afumat-o. Cu nări de vulpe se afumă nu numai acele femei cărora li s-a făcut rău din cauză că au fost poftit ceva şi nu li s-a dat la timp, ci şi cele ce s-au speriat de ceva.

Un spirit necurat, care poate influenţa în rău naşterea unei femei, este Samca. Simeon Florea Marian o mai numeşte şi Avestiţa - Aripa Satanei sau Spurcata şi este mai periculoasă decât Zburătorul: "Acest spirit rău, care după credinţa românilor şi cu deosebire a celor din Bucovina, e cel mai viclean şi mai periculos dintre spiritele necurate, şi care după unii, are 19, iar după alţii până la 24 numiri şi tot pe atâtea răutăţi în sine, se arată femeilor îngreunate mai ales când acestea se află în patul naşterii şi nu numai că le înspăimântă, ci totodată le şi frământă, le torturează şi le aminteşte, aşa că cele mai multe dintre dânsele sau mor îndată, mai înainte de ce ar fi apucat a naşte, sau rămân pentru totdeauna schimonosite şi neputincioase." Pentru ca să nu fie chinuite de Samca, pun ca să li se scrie în formă de cărticică un fel de rugăciune, numită în unele părţi ale Bucovinei "rugăciunea Sf. Arhanghel Mihail", care nu numai că are în conţinutul său toate numirile sale, ci e totodată şi îndreptată contra lui, şi pe care femeile o poartă apoi ca amulet, de cum s-au simţit că au purces îngreunate şi până după naştere, unele chiar toată viaţa. Se caută însă totdeauna ca să le-o scrie un moşneag bătrân şi neputincios care, cum se zice, "şi-a trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul"; nicicând însă un fecior sau o fată mare, un bărbat sau o nevastă pentru că Samca se leagă apoi de cel ce a scris-o, pe când de moşnegi nu se leagă aşa de uşor, şi chiar dacă se leagă, nu le poate nimic alta strica, decât doară că-i face să crişte noaptea prin somn, din dinţi şi din măsele, mai mult nimic.

Când se apropia momentul naşterii, era chemată moaşa sau o femeie bătrână pricepută din vecini, care punea apa la încălzit, bărbaţii părăsind încăperea, după care punea un fir de strămătură roşie în tocul uşii, care mai apoi era legat la mâna noului născut pentru a nu se deochea. Mama nu avea voie să stea cu picioarele spre uşă, pentru că moaşa consideră că pe uşă ies morţii cu picioarele înainte. "În Fundu Moldovei, moaşa, îndată ce a ridicat copilul, după ce a tăiat şi legat buricul, îl pune într-o covăţică cu apă rece, fie iarna, fie vara şi aşa se spală. Şi apoi învălindu-l într-o cămeşă sau şi în altă haină, care-i pică mai degrabă dindămână, îl pune, dacă e iarnă pe cuptor, iar dacă e vară, pe laiţă sau pe vatră, adică unde crede ea că e mai cald, ca nu cumva să răcească."

După naştere, mama este unsă cu unt de oi sau ulei şi cu spirt şi este încinsă cu un brâu lat de lână. "De mâncat însă mai nici o moaşă nu îndrăzneşte a-i da degrabă, temându-se ca să nu-i strice. Totuşi după câteva ore de la naştere, îi dă şi de mâncat şi anume: zamă, lapte dulce şi acru, mai pe scurt cine are, dar şi de-acestea cu măsură."

"Asemenea nu e bine ca maică-sa, până a treia zi, adică până ce nu se scaldă, să-l culce cu dânsa alăturea în pat, pentru că în cazul acesta şi mai cu seama, când ostenită şi somnoroasă fiind, ar uita şi s-ar întoarce cu spatele la dânsul, capătă rofii, iar când acuma e mare şi ieşit în lume, toată lumea se întoarce cu dosul către dânsul. Ba, ce este şi mai rău, în cazul acesta, chiar şi atunci când este lumânare în casă, spiritele cele necunoscute pot să vie la dânsul, ca să-l schimonosească, să-l omoare, sau chiar să-l fure şi să-l înlocuiască cu altul."

Prima baie era însoţită de un alt moment semnificativ, când pruncului i se făceau "ursitele". În scaldă se punea un ban de argint pentru purificarea apei, precum şi busuioc. Apa rezultată din scăldătoare era aruncată deasupra unui par ascuţit sau la rădăcina unui pom pentru a nu călca nimeni pe ea. După aceasta, copilul era măsurat cu o sfoară de cânepă care apoi era ascunsă în partea de deasupra a tocului uşii pentru a nu putea fi călcată în picioare şi copilul să rămână totdeauna sănătos. După picarea buricului, acesta se strângea, fiind pus la o grindă, iar la împlinirea vârstei de şapte ani, i se dădea acestuia să-i desfacă aţa, se putea prevedea viitorul copilului: dacă se va descurca singur în viaţă sau va avea nevoie de ajutor.

Urmau alte două momente importante: botezul şi cumătria. Pentru a primi taina botezului, copilul trebuie să aibă un nănaş care era ales de părinţii acestuia. Nănaşii trebuie să pregătească pânza de mir - pânză pe care se aşează copilul după ce este botezat şi care va fi miruit - faşa pentru înfăşat şi bârneţul sau bota pentru legat faşa. Ca daruri pentru noul născut se oferă diferite piese de îmbrăcăminte.
Femeia care a născut nu are voie să iasă din casă timp de patruzeci de zile, pentru că nu este curată, perioadă în care vecinii şi prietenii vin în rodin, aducând diverse cadouri şi urând viaţă îmbelşugată copilului şi mamei. După patruzeci de zile, femeia merge la biserică unde i se face molifta, ducând cu ea şi copilul ca să-l îmbisericească.

Dacă în rodin venea o femeie necurată, aceasta trebuia să-i spuie mamei, pentru ca noul născut să nu capete roşaţă sau rofii. "Dacă femeia venită în rodin este curată, spune, iar de nu atunci se duce la copil şi prinzându-l de picioare zice: să fii mai curat şi mai frumos de cum sunt eu acum."
Copilul nu are voie să doarmă lângă geam fiindcă Samca îl ştimoseşte.

După prima scăldătoare a copilului, era obiceiul ca moaşa să vie să se intereseze de starea noului născut, cu care ocazie îi face o scăldătoare. Se pune într-un ceaun mare "ca la 10 cofe de apă, precum şi diferite plante şi anume: mintă neagră, mărar, romaniţă-bună, gălbinele de cele ce miroase frumos, tămâiţă, zmeurică (sereda), sulcină, nalbă, poala Sântă-Măriei, calapăr, lemnul domnului, ţoaie şi stroh de fân." După ce este scăldată într-un ciubăr, se încinge bine copilul, iar moaşa, luând agheasmă, i-o toarnă pe cap. Mama îi face daruri moaşei: un ştergar şi pânză pentru o cămaşă. "Sfârşind aceasta, ia moaşa copilul nou-născut, îl desfaşă şi-l petrece de trei ori, aşa gol cum este, prin cămeşa în care l-a născut mă-sa, şi anume băgându-l prin poale şi scoţându-l prin gură. Petrecerea aceasta se face cu scopul ca acesta să nu capete răul copiilor (boala copiilor) sau Samca, nici să nu se umple de rofii." Acest procedeu reprezintă un rit de trecere, la fel ca şi schimbarea numelui de botez când un copil este foarte bolnav.

Când copilul este surprins de vreun duh necurat sau este bolnav încât nu mai are speranţă de scăpare, femeile din Fundu Moldovei îi schimbă numele. Cine trecea pe drum i se oferea copilul cu o lumânare aprinsă, pe geam: ia copilul şi-l cheamă, dar cu nume schimbat. Cine îl lua dădea câţiva bani mamei, pe urmă îl aducea pe uşă în casă, după aceea copilul era strigat cu numele schimbat, pentru ca acesta să nu mai poată fi recunoscut de boală sau de duhul rău.

După botez urmează cumătria, cu care ocazie se întâlneau cumătrii şi rudele mai apropiate. La ospăţul oferit erau chemaţi şi lăutari - muzicanţi din sat - prilej cu care se petrecea şi se ofereau daruri noului născut sub formă de bani.

Ca relaţie de neam, părinţii copilului şi nănaşii devin cumătri; aceeaşi legătură se stabileşte şi între cumătri. În comună nu există obligaţia expresă ca nănaşul de botez să devină şi nănaş de cununie.
Iată cum descrie Simeon Florea Marian o cumătrie la Fundu Moldovei: "În Fundu Moldovei, districtul Câmpulungului, unde se face cumătria sau botejunea abia la o săptămână sau două după botez, adecă abia după ce s-a însănătoşit şi ridicat mama din pat, sosind ziua hotărâtă, tatăl copilului se duce pe la cei ce voieşte să ia parte la cumătrie şi, fără a-i cinsti cu vreo băutură oareşicare, îi pofteşte zicând:
Poftiţi să faceţi un bine
Să veniţi până la mine,
Că fac astăzi botejune!

Cei poftiţi, dar mai cu seamă femeile, gătindu-se, iau cu sine ouă, câte un blid de brânză sau făină de grâu, iarna câte vreo câteva fuioare de cânepă, iar vara câte-o legătură de lână şi apoi se duc la botejune. Ajungând la starea locului, dau cele aduse femeii de casă, zicând:
- Poftim de sănătatea sau de sufletul lui N.N.
Aceasta, luând darurile aduse şi strângându-le, mulţămeşte fiecăruia îndeosebi pentru dânsele.
După ce s-au adunat acuma, se pun cu toţii la masă şi anume nănaşul, adecă cumătrul cel mare, pe o ladă sau pe un scaun înalt, iar ceilalţi oaspeţi în două rânduri împrejurul mesei.

Sfârşindu-se un rând sau două de bucate, mama sau tata ia pe copilul nou născut şi botezat şi se duce cu dânsul dinaintea nănaşului, anume ca să-i deie un dar oareşicare. Nănaşul, precum şi toţi ceilalţi, care se află la masă, încep acum a da câte un dar copilului şi anume în mâna celui ce-l ţine în braţe, zicând:
- Poftim de curea, pălărie, cuşmă etc., dacă e băiat, de tulpan, mărgele etc., dacă e copilă.
Aici trebuie să observăm că românii din Fundu Moldovei au datina de-a aduna daruri în timpul cumătriei numai pentru copiii oamenilor celor sărmani, nicicând însă şi pentru a celor avuţi, ca în alte părţi ale Bucovinei.

După ce s-au adunat banii pentru copil şi după ce i-au înmânat părinţilor, ia nănaşul un mălai şi împlântă într-însul vreo câţiva cruceri. După dânsul împlântă şi ceilalţi oaspeţi, pe rând, câte unul sau mai mulţi cruceri, de jur-împrejurul mălaiului, pe care îl dau apoi dimpreună cu banii moaşei, pentru care s-au strâns.
După adunarea banilor mai stau, mai ospătează şi mai cinstesc puţin, istorisind în acelaşi timp diferite istorioare şi cântând diferite cântece de bucurie sau de jale, după cum e fiecare dispus şi apoi luându-şi rămas bun se duce fiecare pe acasă.

"În Fundu Moldovei, districtul Câmpulungului, dacă naşul copilului e femeie, când merge să scalde copilul de mir, duce următoarele daruri: o păreche de dăsăguţi, un scul de lână albă ori laie, apoi scutece, o faşă şi un tulpănaş de legat capul copilului, care sunt puse într-o traistă nouă şi cât se poate de frumoasă. Pe lângă acestea mai duce şi o oală nouă.

Obiectele prime sunt menite pentru înfăşarea copilului, iar oala, de încălzit scăldătoarea într-însa.
Dacă cel botezat e bărbat, toate lucrurile acestea le duce nevasta sa, care scaldă totodată şi copilul. Dacă n-are soţie le duce o soră sau altă femeie, iar dacă e sărman şi n-are lucruri de acestea în casa sa, trebuie să le cumpere de la alţii căci de dus, fie avut ori sărman, fiecare trebuie să le ducă."

"După ce l-a scăldat şi spălat cumsecade, ia cumătra cea mare crijma în care a fost pus după ce s-a scos din botez, o moaie în scălduşcă şi şterge cu dânsa copilul, mai întâi pe la toate încheieturile, unde a fost uns cu mir, apoi în gură ca să nu-i pută, pe subsuori, ca să nu asude şi la urechi, ca să audă bine."
"… în Fundu Moldovei după ce-l încinge cu faşa, sub care pune 50 cr. sau 1 fl., îl ia în braţe şi lumina de botez în mână, apoi sărutându-l atât pe dânsul cât şi lumina, îl duce la mama sa şi dându-i-l acesteia, zice:
- Poftim de sufletul meu!
Iar dacă nu l-a botezat femeia, ce i-l dă, ci bărbatul ei sau altcineva, zice:
- Poftim de sufletul bărbatului meu sau de sufletul lui N. care l-a botezat!
Mama copilului, primindu-l, îi săruta mâna şi-i mulţumeşte."
Un joc pereche care se joacă în special la cumătrie este cumătriţa, având o melodie specifică, folosindu-se strigăturile:
- Cumătriţă, hai la târg,
Să văd boii cum se vând!
- Cumătre, de lângă Runc,
Pas-nainte , că te-ajung;
De-i vedea că zăbovesc,
Fă-mi cu mâna că pornesc!
Notăm şi un cântec de leagăn, comunicat de aceeaşi informatoare:
Tiucu, tiucu, pui de raţă,
Vină la bădiţa-n braţă.
Tiucu, tiucu pui de curcă,
Vină-n braţă şi te culcă.
Tiucu, tiucu, puiule,
Vină-n toate zilele,
N-asculta minciunile!

Vârsta de un an este marcată prin tăiatul moţului, prilej cu care sunt invitaţi nănaşii şi se face o mică petrecere. "Femeia sau bărbatul, care a tuns copilul, dăruieşte la această ocazie copilului tuns o viţică, o oaie sau un cârlan. Se pun apoi cu toţi la masă şi ospătează, cinstesc şi se veselesc, căci gospodarul de casă, ştiind că vor veni, s-a pregătit şi cu puţină masă." În timpul acestei petreceri, naşul prezintă pe o tavă (taţie) mai multe obiecte, cum ar fi: inel, creion, cui, cleşte, şurub, aţa, etc., iar copilul pune mâna pe unul din aceste obiecte şi, în funcţie de obiectul luat, i se prevede viitorul acestuia.

Părinţii copilului trebuie să ducă nănaşilor colaci, pentru ca viaţa pruncului botezat să fie îndelungată şi deplină. Aceasta se face în timpul hramului, a doua zi de Paşti sau în funcţie de vârsta nănaşului, înainte de moarte. "Cine nu e în stare să facă şi să ducă colaci, acela duce, în locul lor, una sau două pătrări de grâu."
Copiii născuţi morţi, nebotezaţi, erau numiţi Ion şi Ioana şi erau îngropaţi în afara cimitirului, întrucât credinţa populară îi consideră moroi sau strigoi. Moroii plâng noaptea şi-şi cer botezul. "Se zice că vin noaptea chiar şi la uşa casei, unde ar fi trebuit să trăiască, şi plâng. Când auzi plângând, ştii precis că este un moroi şi trebuie, pentru a-l linişti, să nu mai plângă, să-l botezi. Dacă nu ai o năframă la tine, sau o bucată de pânză, rupi o bucată din cămaşă şi o arunci în direcţia de unde vine plânsul zicând că se botează Ion sau Ioana, faci cruce şi mergi mai departe."

Strejăriţa de la biserica din Colacu era plătită de unele mame pentru a boteza copiii morţi nebotezaţi şi îngropaţi în cimitir. Ea mărturiseşte că-i aude plângând şi zicând: "vai de mine şi de mine, dar mai vai de cei ce m-au făcut pe mine". Strejăriţa avea agheasmă făcută de preot şi cu lumânare, cu tămâie aprinsă, după ce punea la cruce o bucată de pânză, în patruzeci de dimineţi tămâiază mormântul. A patruzecea zi spunea de trei ori: "vă lepădaţi de Satana, lepădaţi să fiţi; botează, Doamne, pruncii aceştia şi le dăruieşte pacea şi taina botezului şi curăţă-i de vrăjmaş."

Plata acestei femei aduce mamelor împăcare sufletească pentru că şi-au făcut datoria faţă de micuţii morţi fără a şti ce-i lumea, soarele, bucuriile şi necazurile.
Se mai întâmplă ca anumiţi oameni să se nască în zodii rele. Când într-o familie se naşte "un al şaptelea copil după alţi şase, toţi de acelaşi sex, acela are semne pe corp: coadă sau o crescătură în altă parte a corpului şi este strigoi."

"Strigoii au puteri rele şi pot face rău oamenilor dar şi animalelor, iau mana de la vite, de la albine, dăunează sănătăţii celor care doresc să se răzbune."

"La moartea strigoilor sunt vânturi mari, ploi mari şi oamenii se duceau la mormânt şi dezgropau mortul şi-l întorceau cu faţa în jos."

"Strigoii se îngroapă cu faţa în jos şi li se pune usturoi în gură."

"După moarte, strigoii îmblă spre ziua de Sf. Andrei, strigă şi iau mana de la vite. Omul de casă trebuie să facă cruce cu usturoi pe geamuri, pe uşi, la grajd, pe şoldul drept al vitelor, ca să n-aibă putere, iar la copiii mici, în leagăn sau pătuţ se pune usturoi şi cărticica cu "Visul Maicii Domnului."

"Puterea strigoilor se crede că este extrem de mare. De ea şi dracul se teme şi din calea lor şi Dumnezeu se dă în lături."

"În zilele din ajunul Crăciunului, Anului Nou, al Bobotezei, ajunea-ză, postesc toată ziua, seara fac mâncare de post din fel de fel de bucate: cartofi, mazăre, fasole, bob şi o pun pe masă. Ei stau singuri şi poftesc în aceste seri la masă pe solomonari. Solomonarul e duh nevăzut, care totdeauna umblă cu zloţile, zloata fiind o ploaie puternică însoţită de vânt şi cu grindină. Poftindu-l la masă, strigoiul zice: "Hai să guşti din bunurile mele şi să nu vii tu la vară şi mi li-i strica". Pentru că-l pofteşte acum la masă, strigoiul are vara putere să oprească zloata ieşind afară din casă, ridicând mâinile în sus şi spunând: "Stai, că ţi-am făcut masă şi te-am poftit, acum nu veni tu şi-mi strica recolta, stai pe păduri!" Şi solomonarul se duce cu zloata sa pe pădure, ba chiar şi în alt loc indicat de strigoi, loc ce poate fi livada sau grădina cuiva, căruia strigoiul vrea să-i facă rău."

Astăzi credinţa în strigoi şi moroi este aproape pierdută.