Chiralesa
Ziua ursului
Filipii de iarnă
Moşii de iarnă
Dochiile
Ramura verde de peste an
În ziua de Florii
În sâmbăta dinainte de Rausalii
Focurile
Joile oprite
Sânzienele
Hramurile
Foca
Obiceiuri de ocrotire a turmelor
Alte obiceiuri

Viaţa de fiecare zi a ţăranului român a fost însoţită de numeroase obiceiuri care sub aspect monografic însoţesc istoria unei aşezări. "Dezvoltarea etnografiei, folcloristicii şi studiul artei populare în cadrul sociologiei a dus inevitabil la un nou specific de cercetare a acestor discipline conexe, în care s-au impus în primul rând metoda monografică şi tehnicile speciale ale acestei metode şi în al doilea rând concepţia lărgită a integrării cercetării în sistemul de ştiinţe înrudite." Unele obiceiuri au evoluat în timp "până la adevărate forme de teatru popular, aşa cum sunt obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă, mai ales jocul caprei, la Fundu Moldovei sau Câmpulung."

Chiralesa. Cea mai însemnată sărbătoare din câşlegile de iarnă, după Sfântul Vasile sau Anul Nou este Boboteaza. În ajunul Bobotezei, preotul umblă de la casă la casă cu crucea, stropind cu un mănunchi de busuioc agheasmă dintr-o cofă purtată de pălimar, toate acareturile gospodăriei. Părintele este precedat de un grup de copii care strigă tare ciuralesaa! - o variantă fonetică locală a lui Kirie Eleison - Doamne miluieşte! Copiii primesc nuci, mere sau bani. În casa cea mare, fiecare gospodină pregăteşte bucate de post constând din: prune fierte, pere uscate fierte, bob fiert, colivă, salată de fasole. Preotul primeşte de la fiecare gospodar un fuior de cânepă, un colac şi o sumă de bani. Din fuiorul de cânepă preotul este obligat să facă funia la clopot, precum şi funia pentru gropar cu care se lasă sicriul în groapă. Cu acest prilej se pune câte o cruce mică lucrată din draniţă cu un fir de strămătură roşie şi busuioc în locurile unde se adapă vitele - produf (produh, produu), halău, ştiubei, la toate fântânile şi la uşa grajdului, uneori şi pe poartă.

În ziua de Bobotează, preotul face agheasma mare la Moldova, în faţa unei cruci de gheaţă. Din această agheasmă, credincioşii iau pentru acasă în diferite vase pentru a o folosi în ocazii mai speciale.

Ziua ursului. Aceasta cade întotdeauna în ziua de Întâmpinarea Domnului. Se spune că în această zi iese ursul din bârlog şi dacă îşi vede umbra, adică dacă este soare, pleacă mai departe, dar dacă nu-şi vede umbra intră înapoi în bârlog, pentru că iarna se mai lungeşte.

Filipii de iarnă. "Românii din unele părţi ale Bucovinei, şi mai ales din satele în cari nu e datina de a se serba Sf. Trif … ţin asemenea trei Filipi … numiţi în genere Filipii de iarnă, atât în contra lupilor cât şi în contra feluritelor prilejuri de boală şi primejdii şi anume: unul în ajun, al doilea în ziua, iar al treilea a doua zi de Întâmpinarea Domnului." În comuna Fundu Moldovei se ţine Trif cel Nebun, patronul gângăniilor, dar se ţin şi Filipii de iarnă. În aceste zile nu este voie să se folosească pieptenele, acul şi nici să se ţese.

Moşii de iarnă. Acest obicei cade totdeauna în sâmbăta dinainte de lăsatul secului. Gospodinele din Fundu Moldovei obişnuiesc să facă plăcinte şi pampuşte care sunt date de pomană, împreună cu o ulcică sau cană de sticlă de sufletul morţilor. Cu acest prilej se utilizează expresia: "Cine dă lui îşi dă."

Dochiile. La 1 martie, încep Dochiile în număr de 9 sau 12 zile în care se poate prevedea cum îţi va merge în tot timpul anului. Se alege o zi şi după cum va fi vremea în acea zi, aşa va fi şi viaţa celui ce şi-a ales ziua respectivă. În mod simbolic, unele persoane îşi aleg Dochia după stilul vechi. Dochia reprezintă un personaj legendar din mitologia poporului român, iar B.P. Hasdeu înclină să creadă că ar avea originea în mitologia tracă şi ar fi identificată cu zeiţa Niobe.

Ramura verde de peste an. În jurul zilei de Sfântul Gheorghe (23 aprilie) se pun ramuri verzi de răchită pe o glie aşezată pe stâlpii porţii. Se crede că Sfântul Gheorghe, când vine, îşi leagă calul de un stâlp al porţii şi paşte iarbă de pe această glie. De asemenea, începând cu această dată nu se mai mănâncă murături, întrucât se spune că balaurul cu care s-a luptat Sf. Gheorghe se urinează în vasele cu murături. Obiceiul de a pune ramuri verzi la poartă are o dublă semnificaţie în viaţa colectivităţii săteşti. Pe de o parte el marca venirea primăverii, verdele simbolizând reînvierea vegetaţiei, iar pe de altă parte, crengii cu muguri i se asociau valori apotropaice, de ocrotire a păşunilor şi fâneţelor de duhuri rele.

În ziua de Florii, ochii copiilor şi ai animalelor erau atinşi cu o crenguţă de răchită cu mâţişori, crezându-se că astfel li se poate îmbunătăţi vederea şi sunt feriţi de diverse boli.

Sâmbăta din ajunul Rusaliilor, se pun ramuri înfrunzite de tei sau de mesteacăn la porţi, la zăvoare, la uşile de la intrare, la grajd, având rolul de ocrotire contra bolilor, precum şi contra zloatelor din cursul verii. Aceste ramuri se păstrează "la icoană", împreună cu fire de busuioc pentru a putea fi folosite în caz de nevoie.

Focurile. Un alt obicei practicat atât primăvara cât şi toamna îl constituie focurile, care nu se făceau la dată fixă, ele fiind integrate ciclului muncii, având funcţie de purificare şi fertilizare. Copiii erau puşi să sară peste foc ca să fie sănătoşi şi să nu aibă pureci. Focurile se făceau primăvara când se greblau grădinile, livezile şi curţile sau toamna, când se strângeau resturile vegetale uscate de pe arături.

Joile oprite. Există obiceiul ca în joile de după Paşti şi până la Duminica Mare să nu se lucreze la pământ, pentru a păzi semănăturile de grindină, de trăsnet, de secetă, de foc, precum şi contra insectelor dăunătoare şi a păsărilor de pradă.

Sânzienele. În această sărbătoare, băieţii făceau coroniţe de flori pe care le ofereau fetelor, care după ce umblau cu ele un timp, le aruncau pe acoperişul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiş, însemna că fata respectivă va trăi mult, iar dacă va cădea, viaţa ei va fi mai scurtă. Tot în această zi, fiind sărbătoarea Sfântului Ioan de la Suceava, creştinii fac pelerinaj la mănăstirea Sfântul Ion de la Suceava pentru a prăznui acest sfânt.

Hramurile. Tot ca obiceiuri calendaristice de peste an trebuie privite şi hramurile ce au loc pentru prăznuirea patronilor bisericilor din comună. La Fundu Moldovei hramul are loc în ziua de Sfântul Dumitru, la Colacu, în ziua de Naştere a Sfintei Fecioare Maria, la Botuş de Duminica Mare, la mănăstirea Orata la Adormirea Maicii Domnului, iar la Deluţ de Sfântul Ilie. Cadrul religios este evident depăşit, sărbătoarea în sine constituind un prilej de refacere a nucleului familiei care, în unele cazuri, este răspândit la mari distanţe. A doua zi după hram se face pomenirea morţilor la cimitir la care participă întreaga comunitate. Întreaga ceremonie durează timp de trei zile, având şi caracterul unui praznic oferit celor morţi din fiecare familie, întrucât sunt invitaţi rude, prieteni, cunoscuţi, precum şi simpli trecători, ca să se bucure de prinosul de bucate pregătite pentru hram. Adesea se întâlnesc grupuri de persoane venite din altă localitate, care fiind întrebaţi unde merg, răspund că "ne-a chema cineva la hram."

A existat în comună şi o nedeie, organizată în satul Deluţ, ce prilejuia întâlnirea ciobanilor din zonă, constituind totodată şi cadrul organizării unui târg, prilej cu care se făceau diferite schimburi de produse. Al doilea război mondial a stopat această manifestare, iar după 1989, s-a încercat revenirea acestei nedei, însă după doi ani de încercări s-a renunţat. Această manifestare se desfăşura concomitent cu hramul de Sfântul Ilie.

Foca. La 23 iulie, este sărbătorit Sfântul Foca, zi în care nu se lucrează, pentru ca gospodăria să fie ferită de trăsnet şi de foc.

Obiceiuri de ocrotire a turmelor. Se sărbătoreşte pentru oi ziua de Sfântul Haralambie şi Sfântul Vlasie pentru lupi. Ziua de 23 august este sărbătoarea Sfântului mucenic Lup, în care ciobanii nu vorbesc şi nu mănâncă pentru ca gura lupului să fie închisă când vine la turmă. Pentru acelaşi motiv se dau oilor în mâncare nodurile de la pornitul pânzei, ca atunci când lupul va intra în turmă, să aibă nodul în gât, iar gura să-i fie încleştată. Capetele sau nodurile de la pornitul pânzei au şi alte întrebuinţări: ţin mârlite oile şi înlesnesc ieşirea în lume a mieilor gemeni cu blana frumoasă.

În ziua de Crăciun nu se mănâncă nici o bucăţică de carne, ca să nu deie lupul la oi. La Sfântul Haralambie se duc tărâţe la biserică pentru a fi sfinţite, tărâţe ce se dau în hrana animalelor.

Tot pentru ocrotirea vitelor din gospodărie, de Sfântul Andrei se ung uşile grajdului şi ale casei cu usturoi. Se zice că Sfântul Andrei păzeşte vitele de boli şi vrăjitorii care le iau mana. Usturoiul este prezent şi atunci când urcă oile şi vacile la stână, pentru a fi ferite de muşcătura de şarpe sau de helge.

Alte obiceiuri. În calendarul ortodox, pe 27 iulie se sărbătoreşte Sfântul mucenic Pantelimon, căruia locuitorii îi spun Pintilie Călătorul şi leagă de această dată faptul că "vara s-a călătorit", iar după Schimbarea la faţă din 6 august, nu mai este bine să se facă baie în apa Moldovei.

Este voie să se doarmă afară numai în lunile care nu conţin în denumirea lor sunetul "r": mai, iunie, iulie şi august.

La Sfântul Andrei se fac vrăji în legătură cu ghicitul viitorului mire, la Sfântul Nicolae, copiii aşteaptă să primească daruri.

Ignatul reprezintă un obicei care face trecerea spre obiceiurile de Anul Nou, care constă în tăiatul porcului şi pregătirea lui.

În cele trei zile de Paşti, există obiceiul ca băieţii şi bărbaţii să tragă clopotele cu credinţa că cine se atinge de funia clopotului nu va avea dureri reumatismale. Toată comunitatea participă la acest obicei, ciocnind ouă roşii şi aprinzând lumânări în cimitir. Tot cu acest prilej, se formau echipe ce jucau hapucu' - un joc cu reguli precise la care se folosea un gen de minge mică făcută din păr de cal sau de vacă şi câteva beţe pentru lovirea hapucului.