Obiceiurile de Anul Nou în Bucovina sunt foarte diversificate, fapt care poate fi observat din simpla lor enumerare: colinda, clopoţelul din ajun, buhaiul din seara zilei de ajun, capra din Fundu Moldovei, cerbul din Colacu, semănatul caracteristic întregii zone - echivalentul sorcovei - reprezintă tot atâtea manifestări, tipuri de relaţii existente în grup, cu repertorii distincte ce se transformă în grandioase spectacole populare, antrenând ca şi în alte ocazii întreaga colectivitate.

Caracteristica majoră a acestor sărbători la românii bucovineni o constituie repertoriul lor neasemuit de bogat în datini şi credinţe, în realizări artistice literare, muzicale, coregrafice, mimice şi dramatice. Studiind cadrul evolutiv, trebuie să admitem legăturile indiscutabile între sărbătorile de iarnă şi ciclul sărbătorilor păgâne romane, mai cu seamă Saturnaliile, Lupercaliile şi Calendele, totul privit bineînţeles prin prisma contemporaneităţii obiceiului, ceea ce are ca rezultantă forme de un indiscutabil arhaism în care abundă totuşi elemente moderne de prim rang.

Colinda
În ajunul Crăciunului se umblă cu colinda. Se fac echipe de 2-5 copii sau tineri care colindă pe la casele vecinilor şi rudelor şi care au repertoriu de colinzi religioase: Azi e seara de Ajun, Sus în slava cerului, Ziorel de ziuă, Nunta din Cana Galileii, Cetiniţă, cetioară, O, ce veste minunată, Trei păstori, Maica sfânt-a lui Iisus, Sus, boieri, nu mai dormiţi, Faşă albă de mătasă, Ia, sculaţi, boieri, boieri, Trei crai de la răsărit, Dumnezeu de la-nceput, Când s-a născut micul Isus, Sus în slava cerului, Florile dalbe.
Faşă albă de mătasă,
Când Iisus şedea la masă,
Iată, intră Iuda-n casă
Şi l-a prins şi l-a legat
Şi l-a dus la judecat.
Acolo, când au ajuns,
Pe-o cruce de brad l-au pus.
Sângele pârău curgea,
Maica lui amar plângea.
Streşină de busuioc,
Rămâi, gazdă, cu noroc!

Sus, boieri, nu mai dormiţi,
Vremea e să vă gătiţi,
Casa să v-o măturaţi
Şi masa să v-o-ncărcaţi,
Că umblăm să colindăm
Şi pe Domnul lăudăm,
Din seara Ajunului,
Până-ntr-a Crăciunului;
Că s-a născut Domn frumos
Numele lui e Hristos.

Sus în slava cerului,
Ziorel de ziuă (Refren după fiecare vers)
Şade Maica Domnului,
C-o năframă albă-n mână
Şi tot plânge şi suspină.
Vine îngeru' şi-o-ntreabă:
"De ce plângi, Măicuţă dragă?"
"Eu tot plâng şi tot suspin
Pentru cei de pe pământ:
Dimineaţa când se scoală,
Nici pe faţă nu se spală,
Ci se duc la făgădău
Şi-njură pe Fiul meu.

Maica sfânt-a lui Iisus
Rătăceşte-n jos şi-n sus:
Caută loc să s-odihnească
Şi pe Domnul sfânt să-l nască.
Într-un grajd de boi sosiră,
Jos în iesle poposiră;
Boii blânzi la ea suflau
Şi, privind, mi-o încălzeu.
Odihnită-i Maica sfântă,
Din grai astfel le cuvântă:
"Bourenilor iubiţi,
Binecuvântaţi să fiţi
Şi de Domnul şi de Mine
Şi de Fiul care vine.

Grupele de colindători care colindă primesc din partea gazdelor mere şi nuci, iar în prezent bani. Familiile de gospodari care se vizitează în cele trei zile ale Crăciunului au obligaţia de a colinda la intrarea în casă.

Bogăţia folclorică a satelor incluse pe teritoriul comunei Fundu Moldovei a fost evidenţiată de nenumărate ori, fiind studiată sub raport ştiinţific abia în perioada anilor de după 1928 de către Seminarul de Sociologie condus de profesorul Dimitrie Gusti. Amintim astfel studiul efectuat de Ernest Bernea "Buhaiul la Fundu Moldovei - Bucovina", publicat în 1967 după o cercetare din 1928. Conservatorismul zonei este evident, întrucât binefacerile exploziei informaţionale şi-au făcut apariţia abia în ultimii treizeci de ani.

La Crăciun, se umbla cu Irozii până în preajma celui de-al doilea război mondial, precum şi cu steaua; în zilele noastre, cu steaua umblă numai ţiganii.
Cu multe zile înainte de Anul Nou, îndată după apariţia primilor fulgi de omăt, încep să se constituie primele partii de buhai. Un observator atent a fost V.D. Nicolescu. El notează: "Totul se pregăteşte cu trei săptămâni înainte de Anul Nou. Pregătirea constă în confecţionarea costumelor pentru capre, urs etc. Se face un fel de repetiţie a urării: cum să se intre în casă, cum să se meargă, cum să se comporte pe drum, în casă. Repetiţiile se fac de obicei la comandantul Buhaiului, sau la altul care are o casă largă."

Un alai de buhai este alcătuit de regulă din: urător cu clopoţel, 1-2 pocnitori din bici, 3 persoane cu buhaiul - unul ţine, unul trage şi al treilea dă zăpadă la cel care mulge buhaiul, câţiva fluieraşi, câteva capre şi un cerb, urs şi ursar, mire şi mireasă, moş şi babă, cioban la capre, înainte de război era şi un negustor la capre, drac şi ţigani. Toate aceste personaje vor structura un spectacol pitoresc care debutează cu urătura mare a buhaiului, rostită la fereastra gospodarului după prealabila întrebare "Primiţi cu buhaiul?" Buhaiul propriu-zis este alcătuit dintr-o bărbânţă desfundată la care se potriveşte la unul din capete o piele proaspătă de câine bine întinsă, prin mijlocul căreia se va scoate un smoc de păr, din coadă de cal, degresat, care prin tractare uniformă va emite un sunet profund asemănător răgetului unui taur. Pe acest fond sonor se suprapune melodia fluierelor pentru buhai (melodie specifică urăturii şi care are aspect de doină, existentă doar în zonă), împreună alcătuind acompaniamentul urătorului.

Prin comparare, încercând a stabili arhetipul urăturii caracteristice comunei Fundu Moldovei, ajungem în mod cert la varianta "Plugul" din culegerea V. Alecsandri căreia i se adaugă, de cele mai multe ori, scurte variaţiuni tematice cu fond umoristic şi anume în părţile care nu vizează desfăşurarea propriu-zisă a ritualului agrar, considerat ca fond primar.

Construcţia urăturii este structurată în trei părţi distincte care se înlănţuie firesc, unitatea ansamblului fiind dată de lait motivul imperativ care solicită întreg alaiul şi care are forme dictate de curgerea versului, uneori devenind logic chiar fond de urătură:

Unde strigă-n gura mare
Să oprească plugu-n vale,
Până când le iese-n cale
O fată cu gura mare,
La urechi cu cercei,
La grumaz cu zurgălăi,
Mai mânaţi, măi! …
Apar şi alte forme cum ar fi:
Viorei şi clopoţei,
Ia, mai îndemnaţi, flăcăi,
Şi mai daţi cu biciu-n boi!
Ca şi forme mai hazlii de genul:
Ceapă lată, degerată,
Ochi boldiţi, gură căscată,
Ia, mai îndemnaţi o dată …

Partea introductivă de închinare este mai susceptibilă la primirea încărcăturii umoristice, întrucât variază în funcţie de gazda la care se urează şi căreia îi vor fi adresate versuri anumite dacă are fată de măritat, dacă este zgârcit, bogat, bun gospodar, ajungându-se până la afirmarea genului grosier dacă eventual urătorii au fost lezaţi în drepturile lor în anii trecuţi:

Scoală, gazdă, dă colac,
Haida, mă, c-am pus în sac …
De exemplu, urătura la popa:
Măi, părinte, părinţele,
Tare-i rău nevestei mele
La tigaia cu jumere.
Ş-acuma i-i foame tare
Şi-ar mânca gâscă cu sare
Şi-ar bea vin cu calacan,
Dac-ar mai trăi un an,
Să-mi facă şi mie-un suman …

Feciorii, de obicei, când urează la gospodăria părinţilor fetei de măritat, construiesc formule echilibrate şi pline de curtoazie, întrucât fata de azi va fi nevasta de mâine:

Dumneata, gospodină de casă,
Ia, poftim pân' la fereastră
Şi nu sta aşa mâhnită,
Că nu ţi-i copila urâtă.

Însă şi acest tip de urătură în final va trebui să-şi "deie drumul" în câteva versuri suculente, sarea şi piperul întregului ansamblu, care notează cu satisfacţie "duritatea" interpretului.

Tot în partea introductivă apar uneori prezentări fanteziste ale plugului:

La bun şi la rău,
Să umble şi plugul meu,
Că de-un an de zile
Aşteptăm Sfântul Vasile.
Sfântul Vasile a venit,
Să ne daţi ce-aţi juruit …

Alteori este prezentată iarna conform credinţelor populare:

Ilie prorocul
Când şi-a rupt cojocul …

Tratarea temei agrare se face în modul cel mai serios pentru alegerea câmpului "de arat şi semănat", elemente satirice ivindu-se doar în momentul dusului la moară:

Cu cai, boi şi buhai,
Cu proţapul de mălai,
Cu butuci de putregai
Şi cu spiţele de scai,
Unde dai, nădejde n-ai …
Sau un alt aspect:
Şi-au trimis vătafi cu cară
Şi-un moşneag cu barba rară
Şi-o băbuţă mai bătrână:
Furca-n brâu şi fusu-n mână.
Moşu-n boi ba da, nu da,
Dar pe bab-o tot ghiontea,
Mai că jos din car o da …
Şi-au plecat la moară la Suceviţa,
Unde macină tărâţa …

Acestui moment îi este asociat cu precădere portretul morarului, prin excelenţă satiric:

Şi morarul, meşter bun,
Trăgea din lulea tutun;
Cu ochii ca stecla,
Cu dinţii ca grebla,
Cu barba de buci …

Împărţitul colacilor prilejuieşte noi digresiuni satirice care însă sunt tot mai rare:

Să facem doi colăcei,
Să-i punem în cuiul de jos,
Să fie la plugari de folos
Şi vreo doi în cuiul de-afară
Pentru fete care n-au mâncat de-altădată seară
Şi se trag de cap pe-afară …

Momentul cel mai spectaculos în urătură rămâne finalul. În zona Câmpulungului este atestată o frumoasă variantă care ne introduce într-o dulce atmosferă antonpannescă:

… noi nu umblăm
Prin ţinutul vostru
Din bun capul nostru,
Că din moşi-strămoşi au umblat
Şi-au urat
Dar au şi căpătat:
Vaci cu viţei,
Oi cu miei,
Poarce cu purcei,
Gâşte îngrăşate
Şi găini împerecheate!

Iar în Fundu Moldovei, circulă formule foarte diverse care pleacă invariabil de la faptul că urătorii nu sunt "de sat", având cale lungă de bătut:

Suntem de la Ciuca-Muca,
Unde-i mămăliga cât nuca
Şi-o păzesc doisprezece cu măciuca;
De vrei să iei o fărămătură,
Te-ating cu-o despicătură,
Di-ţi sar tăţi dinţii din gură.
sau din locul:
Unde sunt fete nebune,
Care-aruncă cu alune
Şi se leagă de feciori
Acuma la sărbători.

Ca loc de obârşie al urătorilor foarte des este pomenit Mitocul, alte ori malul Prutului, Prislop, Câmpulung, dar niciodată nu este pomenit satul de baştină. Acest aspect, repetându-se în absolut toate variantele, probabil are alte semnificaţii decât simplul pretext de a da frâu liber fanteziei interpretului spre a crea momente hazlii.

Apar uneori sugestii pentru o eventuală scuză în ceea ce priveşte răsplata urătorilor:

An, la Sfântul Nicolai,
Mama mea făcea mălai,
Îl ungea şi cu bostan,
Ca să-i placă lui Costan;
Dar Costan era cam prost,
Îl mânca aşa necopt.

Dar urătorii nu se bizuie întotdeauna pe bunăvoinţa gazdei, ci:

Unul ură, altul fură,
Ceilalţi pârjol prin şură,
La coteţu' cu porcul
Îşi încearcă doi norocul.
Dac-ar vrea cu noi să meargă,
Doamne, tare-ar fi de treabă.

Exemplele de mai sus ar putea continua, dar ceea ce este mai important este faptul că puterea de improvizaţie a interpretului nu este încătuşată în forme definitive, astfel încât fantezia urătorului se poate afirma plenar. Personalitatea interpretului, care se adaptează la situaţii diferite cu dezinvoltură, este evidentă, mai cu seamă la urătorii gospodari, care alcătuiesc cele mai izbutite "partii" de urători, întrucât scopul final al manifestării constă în afirmarea robusteţii trăirilor emoţionale, generate de sărbătoarea Anului Nou şi a Sfântului Vasile, aşteptate cu deosebită plăcere de întreaga comunitate.

Urăturile copiilor sunt mai simple şi mai lineare, practic ele nefiind interpretate, ci mai ales debitate de căpitanul alaiului de urători, presat de timpul care trebuie să-i ofere un număr cât mai mare de gospodării urate, ceea ce duce la o faimă imposibil de egalat pe moment.

Momentul imediat următor este punctat de jocul caprelor şi al cerbului. Capul caprei este confecţionat din lemn de mesteacăn, cioplit în forma cât mai apropiată de reprezentarea naturală a acesteia, partea de jos a botului fiind lucrată dintr-un lemn aparte prins cu un cui în aşa fel încât trăgându-se de sfoara cu care este prins, botul caprei să clămpănească. În partea de sus a capului se fixează coarnele, de obicei corniţe de ţap (căprior), alteori simple imitaţii de lemn, capul fiind apoi completat cu urechi, ochi de mărgele, ţinte de alamă, cel mai adesea întregul ansamblu fiind îmbrăcat în piele de viţel sau de căprioară, ţap, cerb, pentru a reda cât mai veridic simbolul pe care îl reprezintă. Capul astfel construit se fixează într-un suport alcătuit dintr-un băţ a cărui lungime variază în funcţie de interpret. Corpul caprei este format dintr-un lăicer fixat pe partea posterioară a capului caprei, lăsându-se loc liber prin care interpretul să poată urmări acţiunea pentru a se putea integra jocului celorlalţi parteneri. Împodobirea propriu-zisă a caprei nu cunoaşte îngrădiri, ea făcându-se în funcţie de fantezia şi personalitatea fiecărui interpret. Lăicerul va fi împodobit cu năfrămi şi fragmente de oglinzi, coarnele cu canafi de lână colorată, beteală, clopoţei, zurgălăi. Cerbul ridică aceleaşi probleme de construcţie, cu singura deosebire că în loc de coarne de căprior se vor folosi coarne de cerb, iar spaţiul de împodobit al coarnelor fiind mai mare, elementele folosite în decorare vor avea dimensiuni corespunzătoare, fiind folosite uneori chiar şi panglicile colorate. Şi caprele şi cerbii trebuie să aibă pe lăicer năfrămi.

Fuieraşii interpretează jocul caprei, ciobanul, având în mână o botă, va dirija jocul acestora adresându-le strigăturile:

Pe munte cu florile
Pasc ciobanii caprele.
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa,
La stânga şi la dreapta.

Vine cerbul de la munte
C-o steluţă albă-n frunte.
Frunză verde baraboi,
Hai să mergem înapoi.

Bine-i şade caprei mele
Cu cercei şi cu mărgele.
Astă capră-i năzdrăvană
Cu lăicer şi cu năframă.

Frunză verde şi-un harbuz,
Ţine, capră, capul sus!
Ş-apoi verde lemn sucit,
Jocul nostru s-o gătit.

Strigăturile la acest joc variază în funcţie de interpret.
Urmează apoi un dialog între cioban şi negustor în legătură cu vinderea unei capre.

După jocul caprelor urmează travestiul animalier urs, jucat cu dezinvoltură de ursar pe melodia ursăreasca, presărat cu numeroase strigături:

Ursul meu, cu sania,
L-am adus din Spania.

Scoală, ursule, de jos,
Să te văd cât eşti de gros;
Scoală, ursule-n picioare,
Să te văd cât eşti de mare.

În acest timp se creează o atmosferă de umor sănătos datorită mascaradei celorlalţi mascaţi care intervin în crearea unor relaţii specifice cu privitorii conform măştilor pe care le reprezintă: ţiganca va prescrie leacuri şi va ghici viitorul pe baza unor percepte nu tocmai ortodoxe, ţiganul joacă ţigăneasca simulând munca sa la nicovală, beţivul îşi va etala farmecele personale, personajul malefic - dracul - va provoca încurcături, mirele şi mireasa merg la peţit la moşul cu baba, improvizând o parodie de peţit şi de nuntă.

Finalul spectacolului va include o suită de dansuri improvizate pe tema ceremonialului nupţial - mirele şi mireasa - pe tema bătrâneţii, moşul şi baba urmând apoteotic dansul măştilor propriu zise după melodia De trei ori pe după masă, după care gazda va cinsti întregul alai, oferind şi o sumă oarecare de bani, care la destrămarea formaţiei, va fi împărţită echitabil tuturor membrilor.

În perioada 1960-70, erau renumite parodiile de buhai făcute de gospodarii din Colacu, strângându-se şi participanţi din Fundu Moldovei sau Botuş şi urau toată ziua de 1 ianuarie pe la casele anumitor gospodari.

Spectacolul obiceiurilor de iarnă a fost filmat încă din anul 1931 şi prezentat la posturile de televiziune de nenumărate ori. În 1992, Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa a făcut un film pe această temă în comuna noastră.

Au existat încercări de a se impune şi Jienii, obicei adus din alte zone ale ţării de către tineri care au satisfăcut serviciul militar în Oltenia, însă acest gen de teatru popular "urat în cadru solemn şi plin de distincţie conferit de tradiţia obiceiului care cere ca urarea să se facă de către ceata tinerilor…" De asemenea, s-a încercat introducerea în obiceiurile de Anul Nou a căiuţilor, însă ambele obiceiuri, fiind străine comunei, nu au putut fi adoptate.

Semănatul. În dimineaţa zilei de Anul Nou, copiii umblă cu semănatul pe la casele gospodarilor. "Spre ziua de Anul Nou copiii … umblă cu semănatul pe la case, iar dimineaţa, băieţii şi chiar băietanii mai mari îşi iau în nişte săculeţe de pânză grâu, orz, secară, orez etc. şi merg pe la case şi zic aceste cuvinte:

Să trăiţi,
Să-nfloriţi
Ca merii,
Ca perii
În mijlocul verii,
Să fiţi tari ca piatra
Şi iuţi ca săgeata,
Să fiţi tari ca fierul
Şi iuţi ca oţelul!
La anul şi la mulţi ani!

aceasta se cheamă că samănă ceea ce au arat spre seara de Anul Nou." În zilele noastre, cu semănatul merg numai copiii mici.

Acest obicei este consemnat şi de folcloristul Artur Gorovei ca existând în comuna Fundu Moldovei.

Dacă primii care vin cu semănatul sunt băieţi, acesta este un semn bun pentru gospodăria respectivă.