Biserica cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh" a luat fiinţă în anul 1933 prin stăruinţa, munca şi contribuţia bănească a credincioşilor ortodocşi români din această localitate, care, până la această dată, a aparţinut, din punct de vedere al delimitării parohiilor, de parohia Fundu Moldovei de Sus, la distanţă de aproximativ 7-8 km în josul râului Moldova. Din cauza depărtării şi a căii de acces foarte anevoioase, credincioşii cu greu puteau ţine legătura cu pastorul lor sufletesc şi cu biserica. Din aceste cauze, atât tinerii cât şi bătrânii, cu anii, nu se puteau învrednici de cuvântul Evangheliei şi de slujba bisericeşti. Mai bine zis, ei trăiau în pustie, fără dragostea, mângâierea şi binecuvântarea Bisericii. Această situaţie precară au folosit-o din plin propagandiştii şi predicatorii feluritelor secte religioase, permise şi nepermise de legile ţării. Imediat după primul război mondial au răsărit ca din pământ pe aceste meleaguri secte religioase ca: adventişti, baptişti, penticostali şi studenţi în biblie. În această fundătură din munţi şi-au făcut ei cuibul de unde apoi s-au lăţit şi în alte comune din Bucovina. Era o adevărată babilonie în acest sat; pe fiecare pârău sau deal îşi aveau ei casele lor de propagandă şi de îndrumare.

Preotul, văzând situaţia dezastruoasă a credinţei strămoşeşti şi având darul de a convinge poporul, împreună cu Toader Ursescu, Ion Tomo-ioagă, Gheorghe Şandru, Vasile Andronicescu şi Gheorghe Flocea au hotărât să se clădească o biserică în acest sat. Gospodarul Toader Ursescu, plin de evlavie şi cu toată dragostea, a donat terenul necesar pentru clădire şi cimitir.

Până la clădirea bisericii, directorul şcolar Gheorghe Batariuc a apelat la Inspectoratul şcolar judeţean şi a cerut aprobarea înfiinţării unei capele într-o sală de clasă. Această capelă a luat fiinţă şi a fost sfinţită în ziua de 8 noiembrie 1927 de un sobor de preoţi în frunte cu inspectorul misionar Oreste Tarangul. La sfârşitul slujbei de sfinţire, o mare parte din sectari au declarat că se reîntorc la biserica mamă ortodoxă, în frunte cu predicatorul Lazăr Bălan. (A se vedea revista "Credinţa Ortodoxă", anul II, numărul 21 din 26 noiembrie 1927).
Sub îndrumările şi conducerea unui comitet de construcţie în frunte cu directorul şcolii Batariuc Gheorghe - preşedinte, Pomohaci Ilie - vicepreşedinte, Ţâmpău David - secretar, Andronicescu Vasile - casier, Ursescu Vasile - econom, Şuiu Dumitru, Henghea Toader, Flocea Gheorghe şi Mihalea Spiridon - cenzori, iar Ursescu Toader, parohul Ioan Popovici şi primarul Frâncu Gavril - patroni, s-a construit noua biserică. Astfel, în anul 1933, terminându-se toate lucrările, a putut fi sfinţită de un sobor de preoţi, în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Nectarie Cotlarciuc.

Cu ajutorul material al enoriaşilor, biserica a fost înzestrată cu toate obiectele necesare de cult şi gospodăreşti. Pictura a fost executată de către pictorul Constantin Bucătaru din Câmpulung Moldovenesc.
Pentru munca depusă, pentru contribuţia deosebită în bani, pământ şi materiale, pentru stăruinţa continuă, de asemenea pentru sprijinul moral, Consiliul parohial, ca semn de recunoştinţă şi răsplată binemeritată a numit ca ctitori ai bisericii din Botuş pe următorii: primctitor - Toader Ursescu cu soţia Maria, apoi ctitori - Gheorghe Batariuc (preot şi director şcolar) cu soţia Marta (învăţătoare), Ilie Pomohaci cu soţia Areta, David Ţâmpău cu soţia Elisabeta, Vasile Andronicescu cu soţia Maria, Ion Ursescu cu soţia Eudochia, Toader Heghea cu soţia Ştefania, Leonte Andronicescu cu soţia Paraschiva, Mihalea Spiridon cu soţia Reveca, Vasile Cazac cu soţia Rachila, Nistor Andronicescu, Gheorghe Flocea şi preşedintele de tribunal Mihai Ţâmpău. Toţi aceştia precum şi alţii sunt trecuţi pe icoana-tablă din pronaosul bisericii.

Biserica este construită din lemn moale, acoperită cu tablă şi tencuită pe dinăuntru şi pe dinafară. Are formă de cruce. Turlele sunt dotate cu faţade, iar ferestrele încadrate în chenar. Catapeteasma, lată de 6 m şi înaltă de 5 m este sculptată din lemn de tei şi de plop şi a fost lucrată de meşterii Leonte Ciupercovici şi David Ţâmpău.
Întrucât este construită de dată recentă, abia în 1933, nu are obiecte de valoare istorică, artistică sau documentară. Această biserică păstoreşte peste 250 de familii.

Toate cele consemnate în privinţa bisericii din Botuş sunt reale, dar adevărurile despre jocul de interese ale învăţătorului Batariuc, un popă fără parohie, sprijinit de un grup de săteni, trebuie să le intuim pe baza mărturiilor unor oameni care l-au cunoscut şi care au fost părtaşi la evenimentele care s-au petrecut în sat. După sfinţirea bisericii, preotului Batariuc Gheorghe i se confirmă funcţia de preot ajutător în cadrul parohiei Fundu Moldovei de Sus cu atenanţele Botuş, "mai la deal de Dâmbu Colacului , Orata, Deluţ, Botuşel, Valea Stânei, Plai şi Branişte , iar bisericii din Colacu i-au mai rămas doar Pârâul Tonigăreştilor, Pârâul Moroşanului, Pârâul Mândrilenilor, Pârâul Colacului, Ciumuca, Cârligătura, Colacu centru şi Dâmbul Colacului. Părintele Batariuc, vrând să atragă credincioşi cât mai mulţi face slujbe de noapte, dar îşi ţinea şi câte două-trei "ţiitoare" care să-l ajute, "că avea casă grea" , "cu morala nu stătea prea bine" - este controlat de mai multe ori de foruri superioare, iar în 1936, se aude că va fi caterisit, interzicându-i-se să poarte hainele clericale, iar la propunerea episcopului Hossu, venit să controleze parohia catolică din Fundu Moldovei, trece la confesiunea greco-catolică. Când vine ordinul oficial pentru caterisirea sa, "nu mai au pe cine să caterisească pentru că Batariuc Gheorghe era popă greco-catolic. Protopopiatul din Câmpulung ia act că biserica din Botuş nu are preot şi numeşte întâi pe părintele Serghie Gheorghe, intervenind prin măsuri misionare să curme dificultăţile ivite în eparhia Fundu Moldovei de Sus.
Părintele Gheorghe Paşcanu îl înlocuieşte pe părintele Serghie Gheorghe în 1937 şi îl găsim alături de alţi tineri preoţi în comitetul redacţional al unei reviste religioase Eşit-a sămănătorul să semene sămânţa sa. Este o revistă moral religioasă de îndrumare pentru popor şi apare lunar la Câmpulung Moldovenesc. Comitetul redacţional era format din preoţii Arcadie Hutu din Câmpulung, Gheorghe Paşcanu din Botuş, Octavian Sabin din Fundu Moldovei de Sus (Colacu) şi tânărul diacon Ioan Ţugui din Câmpulung Moldovenesc. Redactor şi administrator P.C. preot Arcadie Hutu. Revista este tipărită la tipografia Şcoala română din Câmpulung. Începând cu nr.2 din februarie 1937, îşi schimbă titlul în Revista religios morală pentru propovăduirea cuvântului dumnezeiesc în popor. Cu nr.3 din martie 1937, iar îşi schimbă titlul şi devine Revistă creştină ortodoxă, ca să înţeleagă că revista militează pentru ortodoxism.

După al doilea război mondial, la biserica din Botuş este numit preot Hutu Gheorghe. La 26 septembrie 1954, este sfinţit schitul Orata de către mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Sebastian Rusan, care are o discuţie cu preotul Batariuc şi îi dă iertarea pentru că a părăsit dreapta credinţă. În anul 1957, Botuşul devenea o parohie de sine stătătoare şi părintele Batariuc Gheorghe este repus în drepturi.

Prin venirea preotului Cuciureanu Gheorghe în anul 1968, se începe construirea unei case parohiale, iar lucrările conduse de preotul paroh Ienache Gheorghe au continuat cu împrejmuirea bisericii şi o parte din cimitir cu un gard de fier în anul 1982 şi acoperirea bisericii cu tablă de aluminiu în 1993. În anul 1997, s-a început operaţiunea de renovare atât în interior cât şi la exterior, iar pictura icoanelor pe sticlă a fost făcută de soţii Elena şi Filon Lucău-Dănilă. Biserica a fost resfinţită de episcopul Pimen la 26 aprilie 1988.