După terminarea acestuia a venit înapoi în Bucovina. După el, la începutul celui de-al treizecilea an de existenţă, a venit eruditul părinte Schumacher. Un an după el a venit părintele Schröhr care a fost foarte iubit şi apreciat.

Orga din interiorul bisericii probabil că a fost luată odată cu repatrierea germanilor din Fundu Moldovei. Ceasul montat pe faţada turlei dinspre stradă s-a pierdut şi nu se ştie nimic.
În casa parohială a acestei biserici a funcţionat dispensarul sanitar uman, apoi a devenit locuinţă temporară pentru două familii, iar în prezent este amenajată ca local de odihnă şi recreiere pentru slujitori ai cultului. Aceasta a suferit imense daune în urma unui incendiu devastator din 1997, însă este în curs de refacere cu aceeaşi destinaţie.

Cimitirul acestor două comunităţi se află pe pârâul Leuştean, pe un mic platou, unde la intrare, se află o capelă mică, dispărută în ultima vreme.

Sărbătorile religioase mai importante din viaţa comunităţii germane din localitate erau însoţite de mari manifestări laice cuprinzând cântece şi jocuri caracteristice, devenite adevărate sărbători populare. Una din cele mai importante este sărbătoarea de Sfântul Ion "Das Johannifest", care avea loc la 24 iunie, corespunzând Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul din calendarul creştin ortodox. Sărbătoarea era pregătită de către tineri cu o săptămână înainte prin procurarea unui "târş" de la români, din cetină se făceau coroane frumos împodobite cu panglici colorate. În locul de desfăşurare a serbării se pregăteau lemne pentru un foc mare, alcătuind o movilă înaltă de 6-7m. Manifestarea se desfăşura în ajunul zilei de 24 iunie şi începea prin aprinderea focului în jurul căruia se cânta şi se dansa după melodiile interpretate la acordeon. În ziua de 24, se mai pregătea o movilă de lemne uscate şi, cum se lăsa întunericul, focul era aprins din nou care ardea până după miezul nopţii. În aceste momente era multă veselie la care participa cu multă însufleţire tineretul. La plecare de la locul petrecerii se mai luau bucăţi de lemn aprinse care erau purtate prin aer spre distracţia tinerilor. Erau aprinse, de fapt, trei focuri: unul pe uliţa de jos, altul pe cea de sus şi al treilea la mijloc.

Focurile de Sfântul Ioan de vară corespund unei vechi sărbători păgâne închinate soarelui pentru că pica în jurul momentului solstiţiului de vară. Aprinderea "pălălăii", care era făcută din lemne pregătite special, vine să completeze focurile făcute în perioada echinocţiului de primăvară când erau arse lemne şi deşeuri rezultate din curăţirea păşunilor, a fâneţelor sau a arăturilor. Pentru asta trebuia acceptul proprietarilor români de pădure care să le dea voie să procure "târşul" care avea forma unei coroane de cetină imitând soarele. Această practică este sărbătorită în întreaga Europă care, în zilele de Dies sanctis Ioanis - Sânzienele din spaţiul românesc - a dat obiceiul numit Drăgaica.

Alte sărbători însemnate erau cele legate de Paşti şi de Rusalii. În duminica Paştelui, fiecare membru al familiei primea un ou roşu, care trebuia curăţat şi aşezat în propria farfurie. Mama tăia ouăle în patru părţi, fiecare luând câte un sfert ceea ce însemna că până la viitoarea sărbătoare de Paşti familia să rămână unită.

De Rusalii se crea o legătură între gospodar şi casa sa prin punerea, în faţa casei, a unor crengi de mesteacăn înverzit, ceea ce reprezenta şi speranţa. Soseaua, prin împodobirea cu crengi verzi la porţile caselor de o parte şi de cealaltă, părea ca o alee între mesteceni. Se spunea că acesta este drumul pregătit pentru Domnul Hristos care, coborând pe pământ, se opreşte la fiecare casă şi o luminează.