Biserica ortodoxă monument "Sfântul Nicolae" din Colacu este aşezată la confluenţa pârâului Colacu cu râul Moldova în comuna Fundu Moldovei de Sus, satul Colacu. În anul 1776, aşezarea era un sat domnesc. În Dicţionarul geografic al Bucovinei, Colacu era trecut ca un cătun pendinte de comuna Fundu Moldovei, având 37 de case şi 172 de locuitori.

Construită în jurul anului 1800 pe temelia unei bisericuţe vechi de la care se păstrează iconostasul. Are ca ctitor preotul Gavril Ciupercovici, mort în anul 1815, informaţie luată de pe inscripţia gravată pe crucea din curtea bisericii: "Aici odihnesc trupurile robilor lui Dumnezeu protopresviterul Gavril Ciupercovici cu vârsta vieţii de 58 ani, au răposat la 1 iunie 1815 şi a soţiei sale Elena, ce au răposat la 10 aprilie anul 1824 la 60 ani bătrână. Aceştia au fost ctitorii la această biserică. Veşnic răpaos lor."

În Anuarul Arhidiecezei ortodoxe a Bucovinei pentru anul 1925 se indică anul 1800 ca moment al ridicării bisericii - dată acceptată şi de Nicolae Stoicescu - şi meşterii care au făcut-o, Ioniţă şi G. Şalvariu, numele lor întâlnindu-le, alături de cel al ctitorului, şi pe inscripţia de danie a clopotului bisericii ("Acest clopot s-au făcut în numele ierarhului Nicolae din satul Fundul Moldovei de ctitori protoiereu Gavril Ciupercovici … Bucovina şi s-au cumpărat, Ioniţa Şuiu, Ioniţa Nicula, Gheorghe Şelvari - 1810").

La numele de meşter constructor Şalvari trebuie să ne oprim puţin. Din aceeaşi familie, Ioan Dominte Şalvari, gospodar din Fundu Moldovei, dăruieşte bisericii din Câmpulung Moldova - Capu Satului - care are ca hram Naşterea Maicii Domnului, o catapeteasmă de 700 de florini în 1845, pe când popă era la această biserică Simion Mândrilă. Această familie a făcut mari danii după cum găsim pe o altă inscripţie pe o cruce din cimitirul bisericii cu privire la existenţa în localitate a unor meşteri şi, desigur, a unor echipe de meşteri specializaţi în construirea de biserici de lemn şi executarea de catapetesme.

Biserica este executată în întregime din lemn, pe temelie de piatră de râu, în lungime de 17 m.l., lată de 9,50 m.l., inclusiv absidele laterale şi înaltă de 12 m.l., sub formă de cruce greacă redusă ce are executat în spre apus, la intrare, caracteristicul pridvor în dimensiune de 4x4 m.l. Se compune deci din pridvor, pronaos, naos, absidele laterale şi absida centrală (altarul) mai dezvoltată, care la partea superioară are trei turle, după cum urmează: una peste pronaos, a doua (şi cea mai mare) peste naos şi a treia peste absida centrală (altar) aşezate toate de-a lungul axului mare al bisericii. Este situată în cadrul unei incinte de 51x53 m.l. Împrejmuite de un gard de lemn caracteristic regiunii, are la punctul de intersecţie a laturilor în spre sud o clopotniţă de lemn, pe sub care se intră, de altfel, în interiorul bisericii.

Construcţia nefiind tencuită, atât în interior cât şi la exterior, oferă un exemplu clasic de rezolvare a trecerii de la o suprafaţă pătrată (de dimensiuni mai mari) la una circulară, prin felul de aşezare şi retragere succesivă a bârnelor, frumos cioplite pe patru feţe spre realizarea în special a turlei principale. De asemenea, la exterior, demn de reţinut este streaşina (cornişa) mult dezvoltată peste zidul de bârne şi felul artistic de îmbinare şi prelucrare a bârnelor, în special la cornişă. Aceleaşi caracteristici cu ornamentaţii plăcute (arcul la intrarea prin clopotniţă) le regăsim şi-n clopotniţa bisericii. În totalitatea ei, această biserică este un exemplu frumos şi plăcut de felul cum aceşti artişti neîntrecuţi ai arhitecturii lemnului au ştiut să creeze acest edificiu în care au prelucrat cu iscusinţă tot ce au socotit a fi mai vrednic pentru nevoile lor.

Biserica este descrisă şi în cartea Monumente de arhitectură în lemn din ţinutul Sucevei, scrisă de arhitectul Gheorghe Bratiloveanu şi etnograful Mihai Spânu. În această lucrare găsim schiţele planului şi secţiuni longitudinale ale bisericii din Colacu, consola la naşterea bolţilor şi un ancadrament din pronaos.
Acoperişul a fost drăniţit cu solzi tăiaţi în două flori în anul 1974 şi reacoperită cu solzi tăiaţi în trei flori în anul 1997, când casa străjeriţei devine muzeu.

În prezent, la exterior, pereţii din bârne au fost protejaţi cu scânduri, la îmbinare bătându-se câte un leţ, alterând aspectul original al monumentului.

Acest monument de arhitectură trăieşte într-o uniune cu iconostasul din interior, contopire care îl duce la arta picturilor de catapetesme. "Până şi în tehnica picturii, stilul şi mijlocul de expresie în arta icoanei din biserica răsăriteană oferă o contemplare prin icoană a dumnezeirii în om şi a firii umane în Dumnezeu." În secolul al XVIII-lea, iconostasele din judeţul Suceava se grupează după valoarea stilistică în stil baroc, stil rococo şi stil de sinteză "baroc moldovenesc". Iconostasul de la biserica monument "Sfântul Nicolae" nu se încadrează unui stil anume, cum s-a arătat mai înainte.

O altă inscripţie pe icoana Maicii Domnului precizează anul 1818 ca moment al pictării icoanelor împărăteşti sau, poate, a întregii catapetesme. Biserica a fost resfinţită în anul 1997 de către episcopul Pimen.

În clopotniţa veche s-a montat un singur clopot făcut danie de către localnici, pe a cărui inscripţie de danie se poate citi: "Acest clopot s-au făcut în numele ierarhului Nicolae din satul Fundu Moldovei de ctitori protoiereu Gavril Ciupercovici … Bucovina şi s-au cumpărat, Ioniţă Şuiu, Ioniţă Nicula, Gheorghe Şelvari - 1810". În 1910, Simion Mândrilă de sub Podirei face donaţie acestei biserici un clopot de 2.000 kg, pe care împărăţia austriacă, în primăvara anului 1918 l-a ridicat hoţeşte spre a face din el ţevi şi ghiulele de tun.